La editia TIFF de anul trecut, am fost prinsa in mrejele tesute in jurul acestui film, care se bucura de prezenta lui Marcel Iures in distributie si a lui Barry Gifford la scenariu – il recunoasteti poate daca va amintesc ca a lucrat cu inimitabilul David Lynch la buldozerul de film Lost Highway.

Zumzetul PR-istic iscat de The Phantom Father era de ne-evitat la TIFF, Iures si Gifford ne promiteau un Q&A dupa vizionarea-eveniment, actorul ne dadea intalnire si in cadru cvasi-informal la Lounge, sa ne spuna mai multe, mai nou chiar Facebook-ul ne da ghes la “placut” filmul, prin casute publicitare! Deci, de ce atata tam-tam si, mai important, merita biletul?

Da, The Phantom Father, lansat in cinematografe in prima zi de primavara, trebuie incercat de orice amator al filmului, nu neaparat romanesc – va asigur ca are putine spre deloc de-a face cu Noul Val infierat de publicul nostru, ba chiar un parfum distinct american te izbeste din primele momente. Curand, notele de baza se dezvaluie, puternic auctoriale si contorsionate intr-un labirint magico-creepy. Semnata Lucian Georgescu, aflat la debutul sau regizoral, diriguirea aplica un sablon de road movie afacerii – gen de altfel aprofundat de Georgescu in studiul sau “La drum cu Jim” (Jarmusch, desigur).

Pornind la drum cu Marcel Iures, avem ocazia sa urmarim si alte nume mari din cinematografia romaneasca – Mariana Mihut, Victor Rebengiuc, Mimi Branescu si Mirela Oprisor. Povestea Tatalui Fantoma demareaza sub semnul unei cautari care il va purta pe protagonist pe urmele tatalui sau, printr-o Romanie necunoscuta strainului si dificil de patruns, chiar pentru o minte deschisa.

Caci suprarealismul este unul dintre ingredientele-cheie ale lui Phantom Father, si se impleteste de minune cu peisajele transilvanene si bucovinene, si cu soundtrack-ul lui Johannes Malfatti, un compozitor de origine romana, din neamul Cantacuzinilor. Este povestea profesorului Robert Traum (interpretat de Iures), un american de origine evreiasca care isi ia un an liber de la catedra pentru a-si gasi tatal, apeland la registrele publice si la ajutorul unei arhiviste, Tanya (Mihaela Sirbu). Pornind impreuna la drum, intre cei doi se leaga o prietenie, un gen de co-dependenta din care el primeste ajutor la abordat localnicii iar ea, o evadare din cotidian, chiar o misiune. Evident, pe parcurs se leaga chiar mai mult…

Gifford enunta fraza pro-mister din titlu in legatura cu propriul sau trecut si folosea o experienta personala pentru a scrie nuvela Almost Oriental, care a servit drept sambure pentru filmul lui Georgescu. Insa adaptarea trece granita din realism in fantezie cu talc, atacand de-a lungul celor 90 de minute teme atemporale ca iesirea din status quo, imbratisarea calatoriei de dragul sau si-al destinatiei in mod egal, gasirea iubirii de unde nici nu te-astepti – cu atat mai irezistibila inscrisa in asa coordonate. Nu in ultimul rand, o inconfundabila pasiune pentru arta filmului se strecoara si ea intr-una din scenele impachetate nostalgic din Phantom Father.

In fine, pentru cei care nu se-ncred in obiectivitatea presei romanesti vizavi de filmele romanesti, iata ca si critica internationala s-a pronuntat, astfel:

“O calatorie plina de aventura in cautarea originilor care dovedeste ca in viata, ceea ce conteaza cu adevarat e drumul. Mai mult decat destinatia”,  revista ARTS & OPINION
“Performanta actoriceasca a Mihaelei Sirbu este minunata si face calatoria sa merite”, revista Variety
“Tatal-fantoma este cel mai bun film romanesc pe care l-am vazut vreodata”, revista Vice