CoolRank

- atmosfera & entertainment: 7/10

- regie: 8.5/10

- actori: 7/10

- scenariu: 7/10

- montaj: 9/10

Nota IMDb: 6.3/10

Solomon Kane putea sa fie un film fantastic foarte bun. Chiar se putea. Are o poveste, originalitate, ceva imaginatie, binele invinge raul, si asta fara ocolisuri si subantelesuri. Robert E. Howard il scoate pe Diavol din palaria lui magica si il pune pe scena alaturi de un razboinic veritabil. Si apoi te loveste dezastrul… un scenariu din care nu poti sa storci nici cea mai mica picatura de emotie, entertainment, ceva care sa ma faca sa zic la sfarsitul filmului: “trebuie sa le povestesc colegilor, trebuie sa il vada”. Dar stai! Nu e totul pierdut, pentru ca inteleg ca mai urmeaza ceva…

It’s good to be good, it’s good to be bad….

Solomon Kane este un razboinic (nu stiu cu cine se bate la inceputul filmului); este un personaj lacom, caruia nu ii lipseste curajul in lupta; este un conducator prin excelenta. Nu accepta lasitatea celor din jur si prefera sa isi omoare soldatii cu propriile lui arme decat sa ii vada fugind din calea dusmanului. Dupa indelungi batalii, si dovezi de cruzime, vine o zi in care Solomon Kane se intalneste cu trimisul diavolului. Aceste vine sa ii ceara sufletul, ca sa il duca in Iad. Razboinicul nostru reuseste sa scape pentru moment de soarta ce il astapta, insa devine convins ca daca nu renunta la violenta, la acte de cruzime, la lupte, Diavolul il va ajunge din urma, si nu va mai avea cale de scapare.

Pleaca astfel singur intr-o calatorie decis sa renunte la violenta. Se vede insa nevoit sa ridice sabia asupra semenilor sai atunci cand familia langa care gasise pacea este atacata de oameni ai diavolului. Bineinteles ca rapirea unei fete il determina sa plece in cautarea celor care provoaca suferinta si distrugeri in tot tinutul. Descopera insa ca tatal lui este intemnitat in propriul lui castel, iar stapan peste proprietatile sale este trimisul diavolului. Batalia asta stim cine o castiga.

Din Iad in Rai si inapoi in Iad

Filmul este chiar bunicel, merita vazut. Priveste fundamental problema raului si a binelui, fara ocolisuri, fara alte intruchipari. Diavolul vine sa ceara sufletele celor care isi asupresc semenii. Cum ne-am obisnuit, binele invinge raul, insa noutatea vine doar atunci cand urmaresti filmul, cand scenariul iti ofera cateva surprize (o bila alba pentru scenariu) in ceea ce priveste rasturnarile de situatie. Daca te gandesti ca Solomon Kane se lupta cu un monstru si gata povestea… mai e ceva acolo care sigur o sa iti pice foarte bine. Complicatiile nu sunt majore, insa au o proportie rezonabila pentru filmul nostru. Ce mi-a placut mie la filmul asta foarte
mult a fost ca undeva, pe ici pe colo, are elemente din Lorf Of The Rings si elemente chiar bune. Toate secventele cu monstrii sau diavol sunt impecabil realizate, nici exagerate, nici hidoase, pur si simplu surprinzatoare. Imi place povestea, cu atat mai mult cu cat nici scenele de violenta nu sunt exagerate, iar overall mesajul poate fi inteles si de baiatul de 9 ani a prietenei mele, si de mamele colegelor mele de serviciu.

Daca te uiti la film si te gandesti “aa, stiu, o sa se intample asta si asta”, o sa ai senzatia ca “scenariul tau” este sabotat de catre actorul principal, care da un inteles aparte cuvintelor si ajungi sa crezi ca si religia va juca un rol in desfasurarea actiunii. Dar ca sa nu incarce povestea ca pe un pom de craciun scenaristul a ramas la stadiul de insinuari. Vei simti prezenta unor scene imilare celor din The Lord of The Rings in special atunci cand apar calareti in peisaj. Daca ati vazut si Clash of the Titans, veti recunoaste cu siguranta modul de a volatiliza presonaje prin fum negru, metamorfoza lor in pasari negre ale cerului si alte mici picanterii care va vor da uneori senzatia de deja-vu.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Regizorul, Michael J. Bassett a facut o treaba extraordinara. Nu am gasit nicio greseala de regie in acest film, totul este minutios descris, nu se trec cu vederea schimbarile ce au loc cu actorii in film, starile lor de spirit sunt fructificate in fiecare scena. Bineinteles ca tabloul nu poate fi complet fara costume si machiaj pe masura. Solomon Kane vorbeste fara cuvinte in lungile sale plimbari, doar prin pasul greoi, palaria lasata pe frunte si mantia neagra ce abia atinge pamantul. Machiajul personajelor fantastice si al Diavolului e foarte bine realizat si cu siguranta va va transpune intr-o alta lume.

James Purefoy interpreteaza personajul principal ca un adevarat englez: cuvinte putine, priviri patrunzatoare, totul la subiect, fara povestiri care sa umple scenele in care Solomon Kane este in prim plan. Cu un trecut care nu este de ignorat, banuiesc ca lui James nu i-a fost foarte greu sa interpreteze rolul unui razboinic ce cauta sa isi schimbe viata in bine si care descopera ca fiecare are demonii lui cu care trebuie sa se lupte pentru a ajunge la nivelul urmator.

Ce spun criticii despre Solomon Kane?

Criticii zic ca ne uitam la un film usor previzibil, dar acum ce putem sa facem… Daca tot v-am povestit jumatate din film sau cel putin v-am dat ceva idei despre ce se petrece acolo clar ca odata ajunsi in fata ecaranului o sa stiti cam la ce sa va asteptati. Dar nu lasati asta sa va tina departe de fotoliu si floricele si cola. Solomon Kane este un film entertaining. Tomatometer-ul de pe RottenTomatoes.com arata 83% fresh pentru Solomon Kane.

Verdictul Raluk.ro

Solomon Kane este un film OK ce trebuie vazut, perfect pentru o joi seara cu prietenii. Asa cum v-am zis, din pacate filmul nu prea transmite emotii spectatorului, nu te atinge, nu te implici deloc in ceea ce se petrece chiar in fata ochilor tai. Pe de alta parte, e bine sa fiti mai detasati uneori… Asa ca atunci cand vreti sa petreceti timp cu prietenii, chiar si cu copiii, Solomon Kane este o alegere buna. Fanilor le dezvalui ca mai urmeaza un “episod”…

CoolRank

- atmosfera & entertainment: 9/10

- regie: 8/10

- actori: 9/10

- scenariu: 8/10

- montaj: 7/10

Nota IMDb: 6.4/10

O fire pesimista ar vedea experimentul cvasi-scabros din Splice ca pe o reflectie corecta a evolutiei stiintei – si, intr-o era a inovatiei si-a decodarii genetice, filmul regizorului Vincenzo Natali (care contribuie si la scenariu) chiar arata mai putin a SF, cat a horror in toata puterea cuvantului. “What’s the worst that can happen?” se intreaba cuplul protagonist, doi Frankenstein-i contemporani care cad prada setei de cunoastere. Raspunsul, ca morala intr-o fabula, vine transant si nu-si menajeaza nici personajele, nici spectatorii – este raspunsul unui regizor care si-a pus la contributie cele mai intunecate subterane ale imaginatiei ca sa-l dibuiasca. Splice pune pe tapet probleme de etica, de psihologie, de mercantilism si totul prin imaginarea unui succes in eprubeta stiintei. Intrebarea este: oare ne mai indoim de existenta reala a unor astfel de succese?

Monstruozitatea stiintei

Intr-o lume impinsa inainte cu viteza mintii, singurele limite care-i tin in frau pe cercetatorii Clive si Elsa sunt de natura financiara. Insa, atata timp cat munca lor se soldeaza cu patente si promisiunea leacului la cancer etc., de facturi se ocupa Corporatia Newstead. Tot ea trage si sforile pentru ca hibrizii Fred si Ginger, organisme noi sub soare create intr-o prima faza a proiectului, sa intre in a doua, si anume sa-i ajute pe “mami” Elsa si “tati” Clive la sintetizarea unei proteine. Proteina e ultra-importanta, dar procesul in sine suna meticulos, lent, si, dupa reactia celor doi la auzul vestii, eminamente plicticos. O risipa a talentului lor si a timpului nostru.

Cu alte cuvinte, sefii, actionarii si industriasii opteaza pentru avans incet si sigur. Serios?! Asa o rasturnare de situatie rareori se-ntampla in realitatea filmului, teren propice pentru cineastii paranoici obsedati de conspiratii la nivel inalt. Mai exact, se intampla cand intra-n ecuatie un jucator mai periculos decat toti bogatanii la un loc – aici, personajul “mad scientist”. Elsa decide ca are lucruri mai bune de facut decat sa-si studieze creaturile la microscop – cultivate dintr-o amestecatura de ADN animal, cele doua mase amorfe de carne (botezate, presupunem, dupa filmul lui Fellini) sunt atat de slute, ca nu i-o luam in nume rau Elsei. De altfel, si partenerul ei Clive se lasa usor convins sa-i devina complice cand mixoloaga propune adaugarea ADN-ului uman la cocktail-ul animal.

Experimentul secret duce la nasterea lui Dren, o mutanta care intruchipeaza mai multe oratanii ca Sfinxul si creste mai cu spor ca Fat-Frumos. Inarmata cu pretexte si experta la dus cu zaharelul, Elsa il imbarbateaza pe mai precautul Clive, si o ascunde pe Dren de restul laborantilor, profitand de ocazie ca sa-si hraneasca-n voie interesul stiintific. Doar ca acesta cam alterneaza cu instinctele materne, iar Dren, ajunsa la varsta adolescentei si atinsa de complexul Electrei, nu e tocmai in stare sa distinga intre mama denaturata, demiurg ipocrit… si rivala. La fel de confuzi se dovedesc a fi si “parintii” ei, iar curand harababura generala derapeaza intr-un conflict pe viata si pe moarte.

Splice = (tehn.) imbinare = WRONG?

Subiectele spinoase atacate in Splice – etica din spatele clonarii, efectele estomparii granitelor dintre regnuri, utilitarism versus deontologie etc. – desi merita scoase la rampa in zilele noastre, pot fi trecute cu vederea. Oricat de actuale ar fi la nivel de societate, spectatorul concentrat pe propria buna-dispozitie va gasi si motive pur hedoniste ca sa ramana prins in mrejele lui Natali. Filmul se axeaza pe firul narativ, insa nu neglijeaza actiunea si isi dozeaza eficient momentele de incordare si destindere; poate mai important decat toate aceste plusuri la un loc, este indraznet, sfidator chiar.

Mai cu seama intr-una dintre scene (ATENTIE, spoiler), telegrafiata printr-o colectie de portrete ale lui Clive realizate de Dren, devine evident ca scenaristii nu-si sacrifica integritatea de dragul confortului din sala. O preferinta rara, avand in vedere ca certificatul R, atribuit de MPAA pe baza ei, ar putea dauna filmului la box-office. Dar Splice se vrea pionier, nu politically-correct, iar creatorii lui isi asuma riscurile aferente. Laudabil.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Splice atentioneaza, dar nu declanseaza un semnal de alarma moralizator: treaba lui Natali, la care exceleaza si aici ca si in Cube, este sa confrunte niste temeri profund umane si sa transforme cosmarul in realitate, pentru satisfacerea publicului prapastios. Filmul lui nu ia in colimator curiozitatea, sanatoasa de altfel la omul de stiinta; nici nu pune la indoiala competenta unei femei traumatizate din copilarie de a deveni mama la randu-i. Focusurile lui Splice sunt multiple si ramane la latitudinea spectatorului sa isi aleaga unghiul de receptare a mesajului – negativist, hiper-prudent, psihologic, anti-corporatist, moralist etc.

Detectam o gingasa neutralitate a lui Natali in tratamentul rezervat lui Dren: intruchipat de Abigail Chu (copil) si Delphine Chanéac (tinerete), hibridul ochios nu este lipsit de farmec. In locul unei voci articulate, expresivitatea mimicii sale si corul de onomatopee, icnete, miaune, chitaieli – toate servesc la umanizarea lui Dren, ceea ce schimba frecvent, derutant, polaritatea erou/anti-erou a filmului. Canadianca Sarah Polley reuseste sa inzestreze personajul Elsei cu un caracter complex: predispus la raceala unui om de stiinta inflexibil, periculos de asemanatoare cu cea a unui tortionar – si totusi vulnerabil in prezenta iubirii. Cat timp o poate tine sub papuc. Ea face echipa buna cu Adrien Brody, un sarmant ca-ntotdeauna, insa prins aici intre-un ciocan si-o nicovala (doua femei puternice, dar epave la capitolul angajament emotional) care ii ingradesc jocul de glezne pe rolul lui Clive.

Ce spun criticii despre Splice?

Rosia lui Natali este numai buna de papat, cu un procentaj de 74 Fresh, adica 128 de pareri pozitive acumulate pe RottenTomatoes. Dintre ele, spicuim un citat al criticului Christopher Tookey, aparut in Daily Mail: “In ciuda unui punct culminant ultra-conventional de tip slasher, Splice este un articol ingenios de cinema SF, oferind o perspectiva proaspata vizavi de un subiect arhicunoscut, si concentrandu-se in jurul unor performante actoricesti foarte inteligente“.

Metacritic a ajuns la o concluzie similara cu cea exprimata de utilizatorii IMDb.com, adunand 35 de recenzii de pe Net si ajungand la un scor de 66%. Neconcordanta dintre laudele criticilor si protestele spectatorilor este clar vizibila pe Meta-pagina filmului, unde review-urile din prima categorie sunt insirate in paralel cu cele ale cinefililor non-profesionisti. Imi scapa cauza – dar sper ca romanii vor fi mai receptivi.

Verdictul Raluk.ro

Inainte de Splice, vazusem filmul castigator al Screamfest-ului din 2009, The Human Centipede. In comparatie, joaca de-a Dumnezeu – un Dumnezeu pervers al colajelor nenaturale – este mai mult decat tolerabila in horror-ul lui Natali, este dramatica, metaforica si profund umana. De asemenea, este subtila: printr-o trimitere voalata la actorii Miresei lui Frankenstein, Elsa Lanchester si Colin Clive, Natali ne intreaba daca vrem sa traim intr-o lume care are drept carte de capatai literatura lui Mary Shelley.

Pe de alta parte, gama defectelor omenesti luata la puricat cu fler de psiholog propune un cu totul alt set de intrebari fundamentale. Pe care subsemnata spectatoare le gaseste mai presante decat punctele nevralgice ale ingineriei genetice.

CoolRank

- atmosfera & entertainment: 9/10

- regie: 8/10

- actori: 10/10

- scenariu: 8/10

- montaj: 9/10

Nota IMDb: 6.8/10

I Love You Phillip Morris este un film minunat realizat, extraordinar jucat, care reuseste sa ne tina in priza, sa ne distreze, sa ne induioseze si care, daca am reusi sa trecem peste faptul ca ne infatiseaza o poveste de dragoste intre 2 barbati, este si deosebit de romantic. I Love You Phillip Morris este cu siguranta un film istet, neasteptat si deosebit de entertaining.

Based On A True Story… No, Really It Is

Povestea din I Love You Phillip Morris este una cu totul si cu totul neobisnuita. Steven Russell (interpretat de Jim Carrey) este un barbat obisnuit care are o viata aparent normala alaturi de sotia sa, Debbie (interpretata de Leslie Mann), si de copilul lor. Lucrurile insa se abat de la fagasul obisnuit in momentul in care Steven are un accident de masina si refuza sa se mai prefaca si sa mai duca o viata dubla. Cu aceasta ocazie recunoaste ca este homosexual si isi da in vileag relatia cu Jimmy (interpretat de Rodrigo Santoro), divortand. Pentru ca insa viata unui cuplu gay implica fashion, localuri scumpe, petreceri luxoase si in general cele mai inalte standarde de consum, Steven se va simti nevoit cat de curand sa apeleze la mici furtisaguri si inselatorii, cum ar fi carti de credit false si fraude de asigurari, pentru a mentine standardul de viata cu care ei 2 erau obisnuiti. Cum insa niciodata ulciorul nu merge de prea multe ori la apa, inselatoriile lui vor iesi in curand la iveala si Steven va ajunge la inchisoare. In aceeasi perioada Jimmy moare avand SIDA.

In inchisoare Steven il va cunoaste pe Phillip Morris (interpretat de Ewan McGregor) si se va indragosti la prima vedere. Sentimentele vor fi reciproce si ceea ce va urma va fi o inlantuire de scene romantice gay in inchisoare si dovezi de iubire pasionala intre cei doi. Curand insa povestea lor se va complica atunci cand Steven va fi mutat in alta inchisoare. Dar cum dragostea adevarata nu cunoaste piedici, din acel moment Steven va face tot posibilul pentru a fi impreuna cu Phillip si pentru a-l face pe acesta fericit. Ce daca asta va implica evaziune fiscala, inselatorii corporatiste sau fraude noi de asigurari? Nimic nu poate opri un delincvent talentat sa faca ce se pricepe mai bine sa faca.

The Conman who wouldn’t go straight

Un rol important in film il joaca muzica deosebit de vesela si culorile optimiste in care pelicula este filmata. Ceea ce ne va frapa pe toata durata filmului este mix-ul dintre gravitatea faptelor povestite si modul optimist si colorat in care acestea sunt ilustrate. Vom avea parte de mult roz, mult soare, tonuri vesele si cateva inselatorii si mici drame pe banda. In plus, subiectul in sine al filmului este deosebit de entertaining. Numarul de inselatorii ale lui Steven si stilul de nestavilit al acestuia sunt pur si simplu incredibile.

Cel mai spectaculos lucru in cazul I Love You Phillip Morris in afara de realizare este jocul actoricesc al actorilor. Jim Carrey joaca senzational asa cum ne-a obisnuit, iar pentru Ewan McGregor pot spune cu mana pe inima ca este cel mai bun rol pe care l-a jucat vreodata pana in prezent actorul. Daca nu ma credeti, nu ramane decat sa vedeti filmul si dupa discutam…

Despre actori si regie ce se poate spune?

Regizorii si scenaristii I Love You Phillip Morris sunt Glenn Ficarra si John Requa, cei care au scris si Cats & Dogs si Cats & Dogs: The Revenge of Kitty Galore. Ca regizori cei 2 sunt semi-debutanti, dar va asigur ca acest lucru nu se simte nicio secunda in realizarea filmului. Chiar pot spune ca pelicula este deosebit de original realizata. Deci numai bile albe.

In ceea ce priveste actorii, ma repet deja spunand ca Jim Carrey si Ewan McGregor au jucat pur si simplu extraordinar. Amandoi au fost deosebit de credibili si de potriviti cu rolurile, cu povestea si unul cu celalalt.

Ce spun criticii despre I Love You Phillip Morris?

Pe RottenTomatoes.com I Love You Phillip Morris a obtinut un procentaj de 82% fresh pe tomatometer.

John Anderson de la Variety caracterizeaza I Love You Phillip Morris ca fiind mai degraba o tragedie amuzanta decat o comedie in adevaratul sens al cuvantului. Duane Byrge de la Hollywood Reporter spune ca filmul este mai degraba o capodopera estetica, ceea ce va induce multi spectatori in eroare.

Verdictul Raluk.ro

I Love You Phillip Morris este un film original, amuzant si foarte bine realizat. Un numar mare de oameni care au vizionat filmul mi-au spus ca nu l-au putut viziona datorita prejudecatilor lor legate de gay. Cu toate acestea, eu una zic sa treceti peste si veti vedea ca filmul este excelent si deosebit de entertaining, iar dragostea homosexuala aflata in centru are la fel de mult farmec ca si oricare alta poveste de dragoste.

CoolRank

- atmosfera & entertainment: 7/10

- regie: 7/10

- actori: 6/10

- scenariu: 7/10

- montaj: 7/10

Nota IMDb: 6.7/10

Paranormal Activity este un film cu totul si cu totul special. De ce spun asta? Pentru ca te va marca profund. Vei tresari la cea mai usoara adiere de vant si paranoia te va inconjura. Dupa ce vei viziona filmul, vei tremura ore bune fara o explicatie rezonabila. Paranormal Activity se recomanda celor care stau bine cu inima. Si pentru ca v-am avertizat in legatura cu ce urmeaza, sa purcedem. Filmul a atras atentia, in primul rand, prin modul in care a fost filmat: cu o camera mobila care a facut sa para ca tot ceea ce se intampla e adevarat. In al doilea rand, este unul dintre cele mai horror si terifiante povesti pe care le-am urmarit in ultimul timp si totul cu un buget de 15 mii de dolari, deci se poate (si ieftin si bun)!

Nobody comes in my house, fucks with my girlfriend, and gets away with it.

Filmul prezinta povestea unui cuplu care de curand s-a mutat in noua lor casa si aici se confrunta cu… o entitate invizibila. Intreaga poveste este filmata de Micah Sloat care l-a inceput ia in gluma tot ceea ce se petrece in casa, dar dupa ce prietena lui, Katie Featherston, este agresata fizic totul incepe sa se transforme intr-un cosmar.

Ce face ca acest film sa fie senzational si absolut terifiant? Povestea atat de simpla care se petrece doar in casa cuplului si modul in care viata celor doi este filmata: cu o camera neprofesionista de niste profesionisti. Modul in care jocul de umbre e evidentiat in film, astfel ca dupa ce am vazut filmul imi era frica si de umbra mea. Paranormal Activity nu te sperie si te scarbeste in genul Saw, ci isi dozeaza foarte bine momentele inspaimantatoare pana in momentul cand ajunge sa te scoata din minti. Stresul psihologic devine maxim.

Cei doi actori debutanti care joaca in film au avut un cuvant greu de spus in acest film. Prin fizicul lor, absolut normal, au facut povestea si mai credibila. Cele doua personaje se pot identifica cu oricare dintre noi si asta ne face sa ne transpunem in lumea lor, in povestea lor. Tot vorbeam in recenziile mele despre cat ma enerveaza previzibilitatea filmelor. Si acesta e previzibil si acest scenariu l-am vazut de o mie de ori, dar nu se compara. Filmul s-a straduit din toate puterile sa-mi dea peste nas si sa-mi arate ca si un film previzibil poate sa-mi dea cei mai crunti fiori si ca 15 secunde inseamna o eternitate.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Katie Featherston si Micah Sloat nu sunt actori profesionisti si nu au mai avut alte aparitii cinematografice in afara de Paranormal Activity. Katie Featherstone va aparea si in Paranormal Activity 2 care va fi difuzat la noi in octombrie 2010 (abia astept). Oren Peli este cel care a produs aceasta capodopera, dar este si mintea filmelor Area 51 si Paranormal Activity 2 care sunt inca in faza de productie.

Ce spun criticii despre Paranormal Activity?

Tomatometer-ul de pe RottenTomatoes.com considera Paranormal Activity 82% fresh, iar MetaCritic.com ofera Paranormal Activity un metascore de 68/100.

Au fost si critici pozitive si critici negative, dar toate acestea au ceva in comun: Paranormal Activity este un film care a costat putin si totusi este foarte foarte bun. New York post spune ca “infricosator nu este ceea ce vezi in film, ci ceea ce iti este sugerat ca ar fi“. LA Weekly apreciaza lipsa sangelui din film, iar Chicago Sun-Times spune ca “este un mic film ingenios creat si care sperie fiecare atom din tine“.

Verdictul Raluk.ro

Chiar daca nu sunteti un fan al filmelor horror, Paranormal Activity merita vazut doar pentru a surprinde modul in care este realizat acest film: produs la un pret atat de mic si dovedindu-se a fi o mina de aur. Pentru cei care iubesc filmele horror, aceasta bucata este cireasa de pe tort. Eu personal mi-as fi dorit sa nu-l vad seara deoarece nu am avut o noapte prea placuta dupa, dar ramane la latitudinea fiecaruia sa-si calculeze cat de puternic ii este psihicul pentru a urmari un astfel de film. Eu atat stiu: cand imi aduc aminte de finalul filmului, mainile incep sa-mi tremure!

CoolRank

- atmosfera & entertainment: 8.5/10

- regie: 8/10

- actori: 7/10

- scenariu: 7.5/10

- montaj: 7/10

Nota IMDb: 6.8/10

Ati vazut vreodata vreun film (poate in urma unei recomandari a unui prieten, sau poate mentionat intamplator pe twitter/forum/site) despre care nu stiati absolut nimic si nu aveati habar la ce sa va asteptati? A fost cazul meu cand am vazut Triangle. Faptul ca filmul a fost promovat gresit (e de ajuns o privire asupra poster-ului official al filmului sa crezi ca ai de-a face cu un horror) a sporit confuzia mea vis-a-vis de genul filmului si ce sa astept de la el. Pe scurt, Triangle este Groundhog Day minus comedie romantica, plus drama, thriller si science-fiction.

Fear Comes in Waves

Imi este foarte greu sa fac un mic rezumat care sa ofere o idee cat de cat clara asupra directiei inspre care bate filmul, pentru ca asta ar insemna sa arunc cu spoilere in voi. Si nu voi face asta (nu e frumos sa arunci :-P).

Ma voi rezuma la a spune ca premisa filmului este o excursie pe yacht. Jess (interpretata de Melissa George), mama unui copil autist, este invitata de un grup de prieteni intr-o excursie cu yachtul, pentru a se deconecta de la problemele de zi cu zi. In urma unor conditii meteo nefavorabile sunt constransi sa abandoneze yachtul pentru un vas de croaziera. Incercarile lor de a gasi pe cineva pe vapor esueaza si lucrurile se complica in momentul in care isi dau seama ca o persoana mascata ii urmareste si vrea sa ii omoare. In acest timp, Jess se confrunta cu déjà vu-uri legate de nava si cu nevoia de supravietuire pentru a putea ajunge la fiul ei care nu s-ar putea descurca fara ea.

No Bermuda in my Triangle

In ciuda numelui, filmul nu face nicio referire la faimoasa zona “triunghiul bermdudelor” (cel putin nu direct – singura referire, indirecta, fiind faptul ca excursia are loc in Oceanul Atlantic fara insa a fi mentionata vreo zona anume). Daca va intrebati atunci care este semnificatia din spatele titlului filmului, “misterul” este risipit devreme in film: “Triangle” este numele yachtului.

Facand parte din categoria “mindfuck” (sa-mi fie iertat, dar gasesc ca termenul descrie cel mai bine genul la care adera filmul de fata) Triangle e un film in care procesele cognitive superioare, gandirea mai ales, sunt din plin stimulate. Spre deosebire de alte filme, in Triangle mintea nu se relaxeaza ci, ca si in cazul lui Memento, stai incordat incercand sa pui cap la cap fiecare bucatica din puzzle (doar ca aici stai incordat nu din cauza naratiunii atipice care iti prezinta filmul de la coada la cap – cazul filmului lui Nolan, ci din cauza ambiguitatii si nebuniei care predomina in film). O a doua vizionare clarifica cursul evenimentelor si reliefeaza mici lucruri pe care e posibil sa le fi scapat (sau sa nu le fi sesizat) la prima vizionare, insa nu va asteptati sa gasiti o explicatie pentru ceea ce se intampla in film. Asta ramane la latitudinea privitorului.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Avand in vedere distributia de dimensiuni reduse si timpul relativ scurt (si fragmentat) care le este dedicat pe ecran, o analiza exhaustiva a prestatiei acestora iese din discutie. Singura care are un screen time de durata este Jess (interpretata de Melissa George), iar prestatia ei este una bunicica, fara insa a sparge norii. Ba chiar pare putin fortata in unele scene, fie ca din vina ei sau a regizorului. Restul actorilor sunt “cannon fodder” si nu sunt prea multe de spus despre ei.

Regizorul, Christopher Smith, mai are in CV Creep (care i-a marcat debutul), Severance si Black Death. Avand in vedere dimensiunile si scopul proiectului, Christopher Smith a facut o treaba foarte buna cu Triangle, mai ales ca a fost in acelsi timp si regizor si scenarist.

Ce spun criticii despre Triangle?

In general parerile criticilor despre Triangle au fost favorabile, cu mentiunea ca filmul nu s-a bucurat de o raspandire prea mare. Pe marele ecran filmul a avut o prezenta limitata si geografic si temporal, majoritatea fiind nevoiti sa se multumeasca cu DVD-ul. Astfel se face ca pe Rotten Tomatoes.com tomatometer-ul indica 81% fresh pentru Triangle acumulat dintr-un total de doar 37 de review-uri.

Revista de film britanica Empire i-a acordat nota 4/5, descriind Triangle ca un “mind-twister” satisfacator, cu un final neasteptat de induiosator. In ciuda criticilor favorabile, Triangle nu a fost si un succes commercial.

Verdictul Raluk.ro

Este clar, cred eu, ca filmul Triangle nu este pentru toata lumea. Este oarecum abstract, este in mod cert diferit insa cu siguranta este demn de timpul vostru. Noi va recomandam sa-l incercati, mai ales daca va plac filmele SF concentrate pe poveste si nu pe efecte speciale (ganditi-va la Memento, Groundhog Day, etc). Imi permit un mic sfat: evitati trailer-ul; cu cat stiti mai putine despre film inainte de prima vizionare, cu atat mai bine.

CoolRank

- atmosfera & entertainment: 6/10

- regie: 6.5/10

- actori: 6/10

- scenariu: 6/10

- montaj: 5.5/10

Nota IMDb: 6.1/10

O noua productie cinematografica care are la baza deja clasicul mit al vampirilor a luat nastere in anul 2009. Paul Weitz, regizorul American Pie si producatorul executiv al recentului fantasy de succes The Golden Compass profita nu numai de prefetrintele adolescentilor pentru povestile cu vampiri, monstri hidosi si fiinte cu puteri supranaturale, ci si de noua tehnica de generare a imaginilor pe calculator indispensabila in secolul 21. Inspirat din romanele lui Darren Shan, Cirque du Freak urmareste aventurile unui adolescent si transformarea sa intr-un vampir autentic.

The Vampires and the Vampaneze

Atat saga lui Darren Shan cat si pelicula cinematografica pornesc de la conflictul, puternic inradacinat in trecut, intre vampiri si vamapanezi. Personajul principal este chiar Darren Shan (interpretat de Chris Massoglia), un pusti cu putine perspective asupra viitorului si cu un prieten “secret” mereu pus pe rele. Intr-o dimineata, pe aleea din spatele scolii, o masina clasica cu faruri uriase si cu roti  spitate aluneca pe betonul cald. Rotile mancate parca de ceata ce-i urmareste incetinesc in dreptul celor doi prieteni. O privire diabolica strecoara prin crapatura geamului fumuriu un pliant care anunta sosirea Ciudatilor. Vantul sufla in aripile pliantului si cade la picioarele lui Darren.

Book 1: Cirque du Freak

O namila cu fruntea lata isi intinde bratele anuntand inceperea spectacolului. Dintr-un colt intunecat, o bestie paroasa urla sangeros. Omul-Lup isi taraie membrele posterioare pana in dreptul unei femei din public. Dintii ascutiti isi adancesc colturile in carnea femeii, insa, aceasta se ridica si zambeste. Bratul ei zace in mijlocul scenei. Femeia zambeste, mana sfasiata isi rasfira colturile si capata conturul uneia noi. La scurt timp isi fac apartitia Omul-Coaste, Dintoasa, Burtosul si Baiatul-Sarpe ca in cele din urma sa intre pe scena Salma Hayek in rolul Barboasei. Aceasta se aseaza in poalele lui Darren si arunca totodata si o privire asupra viitorului acestuia. Inspaimantata de ceea ce a vazut, il previne pe Crepsley, vampirul circului, sugerandu-i o plecare cat mai rapida.

Book 2: The Vampire’s Assistant

Chiar daca inca mai credeti ca ati aterizat in universul basmelor lui Petre Ispirescu, nu este asa. Darren Shan dezvolta intriga pe mai multe planuri, aprinde diferite conflicte in inimile protagonistilor si isi imprima aprenta irlandeza asupra personajelor. Crepsley (interpretat de John C. Reilly) este un vampir inalt si roscovan imbracat intr-un costum verde din noua garderoba a spiridusului urias. Vorbeste rapid, are fata crustata de o cicatrice si detine o impresionanta colectie de unghii lemnoase.

Madam Octa – paianjenul urias de sex feminin

Crepsley scoate din palarie un paianjen urias ce incepe sa danseze atarnand de varful unui flaut. Darren, tanarul fermecat de artropode, retrage pleoapele in spatele ochilor si priveste atent fiecare miscare. Chipul ii era vrajit de aceasta creatura care topaia in dreapta si-n stanga picioarelor vampirului irlandez, de aceasta creatura care acum ii atinge genunchiul si il priveste din spatele zecilor de ochi mici si sclipitori.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Avem onoarea sa-l vedem pe John C. Reilly (de fiecare data cand ii pomenesc numele, undeva in spatele retinei, pe mijlocul unei strazi, un barbat golas, incins la mijloc cu un pampers pentru adulti isi incepe cross-ul matinal – Walk Hard: The Dewey Cox Story) exersandu-si latura comica intr-un spectacol de magie si putere. Il avem si pe batranul “Spiridus” din Spiderman (Willem Dafoe) care aduce de asemenea aminte de stralucita interpretare din 2000 in rolul vampirului iesit la “pensie” (Shadow of the Vampire).

Ei bine, cum nu se poate sa mangaiem un trandafir fara sa ne adancim carnea frageda intr-unul dintre spini, asa si pelicula de fata este populata de actori tineri, de la baza treptelor, care emana o dorinta prea arzatoare de a se afirma. Si, sa incepem cu Josh Hutcherson (Steve) un actor tanar care seamana din ce in ce mai mult cu fiul lui Santino din The Godfather. Da, asa e, Santino era interpretat de James Caan, iar fiul sau este Scott Caan. Acesta din urma este cunoscut pentru violenta si mania ce o confera personajului cat si pentru deficitul sau de H (inaltime) fara 2O. De aceea pot zice ca micutul Josh ii calca pe urme intr-un mod alert. Acum sa trecem la “starul” acestui rendez-vous cu vampiri. Chris Massoglia in fata primului sau rol major din cariera reuseste sa pastreze tot filmul aceeasi privire nedumerita si total socata de tot ce-l inconjoara. Da, consider ca acest Massoglia a lovit pe langa minge si a indepartat imaginea unei posibile reusite pe masura celor de la Twilight.

Ce spun criticii despre Cirque du Freak: The Vampire’s Assistant?

Tomatometer-ul de pe RottenTomatoes.com a aratat 38% fresh pentru Cirque du Freak. “Este mai revigorant decat o lovitura drept in inima cu un bat ascutit” (Austin Chronicle – Marc Savlov). Joe Williams de la St. Louis Post-Dispatch lauda sarcasmul si umorul lui Reilly cat si atiudinea sa de mentor iscusit. De partea cealalta ii gasim pe Variety si Chicago Sun-Times care condamna construirea unei piste pentru o eventuala continuare mareata si, desigur, lipsa scenelor sangeroase specifice vampirilor.

Verdictul Raluk.ro

Daca va asteptati la scene sangeroase, puteri nemaintalnite si o actiune bine pusa la punct, evitati acest film. Tot ce poate oferi el, cel putin momentan, sunt doar niste personaje bine conturate, o poveste magica, dar, din pacate, fara un final. Cirque du Freak ramane in cele din urma un sequel dragut care isi merita fiecare steluta de pe IMDb.

CoolRank

- atmosfera & entertainment: 6/10

- regie: 5/10

-actori:7/10

- scenariu:4/10

- montaj: 5/10

Nota IMDB: 5.3/10

The Stepfather continua seria remake-urilor care tine de ceva vreme deja (iar eu nu reusesc sa inteleg de ce). Nu este un film de succes si nici macar nu are un scenariu original cu care sa atraga atentia. Din fericire, are insa actori cunoscuti si mult suspans. Lucrul care a atras atentia privitorilor este faptul ca filmul a fost inspirat dintr-un caz real din 1971 care s-a produs in New Jersey.

Daddy`s home…

Povestea se concentreaza pe Michael Harding (rol interpretat de Penn Badgley) care se intoarce de la scoala militara si se confrunta cu o situatie mai ciudata – trebuie sa faca cunostinta cu iubitul mamei sale. Michael este foarte suspicios in privinta noului iubit, David (interpretat de Dylan Walsh) inca de la inceput, acesta avand in opinia baiatului un comportament inadecvat. Baiatul impreuna cu prietena lui fac eforturi disperate in a-i arata adevarul mamei, care este insa orbita de dragostea pentru David. Nereusind insa, hotarasc sa mearga ceva mai departe si incep sa sape in trecutul viitorului “tatic”. Astfel, ies la iveala secrete intunecate si periculoase care pun in pericol intreaga familie, cei doi afland ca David este in realitate un psihopat, criminal in serie.

Nu pot spune ca The Stepfather nu este un thriller interesant. Cu toate acestea, pe mine personal nu a reusit sa ma tina cu sufletul la gura din varii motive. In primul rand, filmul iti arata clar cine este criminalul inca de la bun inceput. Dylan Walsh, cel care interpreteaza rolul “taticului nebun” are o fata de psihopat usor de descifrat de la inceput. Poate doar daca cineva este la fel de nebun ca si el poate sa nu isi dea seama ca este ceva in neregula cu aceasta persoana. Am spus mai sus ca nu inteleg decizia unor oameni de a produce remake-uri pe banda rulanta si am avut destule in ultimul timp: Clash of the titans, Nightmare on Elm street, Friday 13, Halloween – toate esecuri. De ce oare acesti oameni nu ne pot lasa cu imaginea perfecta pe care ne-am creat-o in minte vazand originalul?

Despre actori si regie ce se poate spune?

Penn Badgley este un tanar frumusel pe care cu siguranta l-ati remarcat in serialul de succes care a sucit mintile tinerilor din toata lumea, Gossip girl. Dylan Walsh este protagonistul unui alt serial de succes, Nip tuck. In privinta lui am un dubiu: cum poate sa joace cu o asa maiestrie in Nip tuck, iar in The Stepfather sa aiba o prezenta atat de stearsa? Noroc ca avea un rol principal, altfel poate ca nici nu l-as fi remarcat in film. Sela Ward interpreteaza rolul mamei indragostite, iar in ultimul timp nu a mai avut o mare prezenta pe scena cinematografiei. De-a lungul anilor a jucat insa in The day after tomorrow, Dirty Dancing 2: Havana Nights sau in mega-serialul House M.D, dar neavand un rol foarte important. Rolul iubitei care ajuta la descoperirea adevarului este jucat de Amber Heard, actrita care a avut pana acum doar cateva aparitii de un episod in Criminal minds sau The O.C.

Nelson McCormick, regizorul filmului, a produs nenumarate episoade din cele mai cunoscute si mai de succes seriale: ER, Nip Tuck, The nine, Prison break, CSI NY, The good wife etc. Probabil era mai bine sa se rezume doar la acest capitol si sa nu treaca pe marele ecran.

Ce spun criticii despre The Stepfather?

Criticii desfiinteaza filmul, tomatometer-ul arand un procent de doar 11% fresh pe RottenTomatoes pentru The Stepfather, iar Metacritic.com ii ofera The Stepfather un metascore de doar 33/100.

Boston Globes spune ca “filmul iti da fiori, dar filmul original este cu adevarat creierul“. New york Times il numeste remake “stangaci”, iar LA Weekly subliniaza ca “atmosfera a fost intretinuta de Amber Heard care a fost mai mult goala decat imbracata“. Majoritatea criticilor sunt negative toate scotand in evidenta The Stepfather originalul din 1987.

Verdictul Raluk.ro

The Stepfather este o poveste interesanta, palpitanta, cu multe povete, dar foarte previzibila, iar eu am o antipatie deosebita pentru aceasta privizibilitate care apare in tot mai multe filme in ultima vreme, din pacate. Daca va plac filmele palpitante sau cele de la ora 17:00 de pe ProTV care se difuzeaza duminica, atunci acest film este exact ceea ce va doriti. Daca nu, eu zic sa treceti peste pentru ca sunt multe alte filme care merita sa fie vazute (vezi recentul Inception).

CoolRank

- atmosfera & entertainment: 9/10

- regie: 10/10

- actori: 10/10

- scenariu: 9/10

- montaj: 9/10

Nota IMDb: 7.5/10

Soul Kitchen mi-a fost recomandat de la inceputul anului de catre un bun prieten turc si asteptam cu mare nerabdare sa-l vad. Nu pot decat sa spun ca asteptarea a meritat, caci filmul a fost intr-adevar reusit. Nu mai vorbesc ca recomandarile amicului meu au capatat o si mai mare greutate dupa aceasta ultima reusita.

Fatih Akin, regizorul si co-scenaristul filmului, este considerat unul dintre cei mai talenti, dar si prolifici, regizori din Germania. Dupa cum banuiti deja, Akin este de origine turc, nascut in Hamburg. Prin urmare, filmele sale trateaza in mod constant relatia/dualitatea turco-germana, dar intr-un mod cat se poate de normal, fara nicio sugestie de discriminare sau de conflict intre cele doua natiuni.

De altfel, Akin spunea ca ceea ce incearca el sa transmita prin filmele sale este ca cele doua natiuni pot oricand sa treaca peste diferendele de ordin istoric si sa inlocuiasca aceste elemente cu iz negativ, dar conectoare, cu altele noi. Totul este sa-ti schimbi perspectiva si modul de abordare al situatiei. Personal am vazut alte cateva filme de-ale lui Akim si vi le recomand cu multa caldura: Gegen die Wand/Head-On, In Juli, New York, I Love You si Kurz und Scmerzlos.

Cred ca cel mai mult am fost cucerita de prospetimea subiectelor filmelor lui Akin. Imi sunt mai apropiate de suflet si ma regasesc mai usor in ele decat in comediile sau dramele produse sub marca Hollywood-ului.

Life is what happens to you while you are busy making other plans

Povestea Soul Kitchen se invarte in jurul lui Zinos, un tanar de origine greaca, care detine un restaurant/taverna in Hamburg. Cum prietena lui Zinos, Nadine, se muta cu jobul in  Shanghai, Zinos decide sa o urmeze dar mai inainte trebuie sa isi lase restaurantul pe maini bune. Si ce maini mai bune poate gasi decat in familie? Ce-i drept, fratele sau,
Ilias, tocmai iesise din inchisoare, dar sangele apa nu se face.

Din pacate pentru Zinos, lucrurile capata o turnura proasta: Ilias pierde restaurantul, iar prietena lui Nadine l-a parasit fara notificare in avans pentru un chinez. Ca si cum nu ar fi fost suficient, Zinos incepe sa aiba niste dureri de spate chinuitoare ce abia il lasa sa se miste. Viata complicata, dar pana la urma, impreuna cu fratele sau, intr-un fel sau altul, Zinos reuseste sa-i dea de capat. Mai multe nu va spun pentru ca nu vreau sa va rapesc din placerea de a urmari si de a descoperi singuri filmul.

Muzica este hrana sufletului

Ce as vrea insa neaparat sa mentionez vis-a-vis de Soul Kitchen este muzica. Pregatiti-va sa va desfatati urechile. Nici nu ajunsesem la mijlocul filmului si efectiv m-am trezit dintr-odata spunand: “Doamne, dar muzica in filmul asta este super tare!”. Si vreau sa va spun ca asa a fost pana la finalul filmului. Fatih Akim a declarat ca a ales muzica inainte sa turneze tot filmul, deoarece muzica are un rol fundamental. Avand in vedere rezultatul, nu pot decat sa fiu de acord cu regizorul turc si sa-l felicit pentru alegerile facute.

In ceea ce priveste distributia, in Soul Kitchen apar actorii favoriti ai lui Akim, dintre care: Adam Bousdoukos in rolul lui Zinos, Birol Unel in rolul lui Shayn si Moritz Bleibtreu in rolul lui Illias. Adam Bousdoukos este celalalt scenarist al filmului si un bun prieten de-ai lui Fatih Akin.

Ce spun criticii despre Soul Kitchen?

Soul Kitchen a fost apreciat de critici si in 2009 a fost distins cu Premiul special al juriului la Festivalul de Film de la Venetia. Anul acesta filmul a deschis si Festivalul de film de la Cluj, TIFF, si a fost primit foarte bine primit de presa.

Verdict Raluk.ro

Soul Kitchen are 100 de minute. Va spun sincer ca nu stiu cand au trecut. Filmul este o poveste autentica despre viata, dragoste si complicatiile inerente care ne insotesc pe toti zi de zi. Fie ca aveti ganduri negre, fie ca vreti sa va relaxati, va recomand din toata inima Soul Kitchen pentru reuseste sa descreteasca toate fruntile.

CoolRank

- atmosfera & entertainment: 8/10

- regie: 9/10

- actori: 8/10

- scenariu: 6.5/10

- montaj: 7.5/10

Nota IMDb: 7.3/10

Il ador pe Woody Allen. Si orice film al lui este un must-see pentru mine. Whatever Works se inscrie cu succes in seria comediilor negre demi-realiste despre relatii ale regizorului si pot spune cu mana pe inima ca, desi nu este unul dintre cele mai reusite filme ale sale, este cu siguranta unul care merita vazut. Whatever Works este centrata in jurul ideei ca viata noastra este arbitrara, nu se desfasoara conform unui fir logic si rational, iar calea catre fericire este aceea de a accepta ceea ce primim in viata si a nu ne dori mai mult, intrucat orice pana la urma poate sa mearga.

All I know is that nothing moves faster than the speed of light, so you may as well relax.

Personajul principal al Whatever Works este Boris (interpretat de Larry David), un sexagenar ipohondru si cinic, deosebit de inteligent, autoproclamat geniu si care in trecut a fost aproape de a castiga un premiu Nobel pentru mecanica cuantica. Boris a trecut recent printr-o serie de esecuri pe toate planurile vietii sale. Esecul carierei sale a fost urmat la foarte scurt timp de esecul casatoriei sale si, in mod total neasteptat, de un esec al tentativei sale de sinucidere. Acum, ramas doar cu un apartament gol si cu cativa prieteni inca loiali, Boris isi ocupa timpul predand sah copiilor si predicand in legatura cu caracterul aleatoriu al vietii si a lipsei sale de importanta oricui este dispus sa il asculte.

Lucrurile iau insa o intorsatura neasteptata pentru Boris atunci cand in viata sa apare Melody St. Ann Celestine (interpretata de Evan Rachel Wood), o tanara din Mississippi fugita de acasa, pe care el decide sa o adaposteasca in apartament. Incetul cu incetul intre cei 2 se infiripa o prietenie complet neasteptata, Melody preluand incet-incet teoriile de viata ale lui Boris si incepand sa isi petreaca tot timpul cu acesta. Iar cum motto-ul in dragoste al lui Boris este “whatever works” cei 2 decid sa isi uneasca destinele, casatorindu-se. Si acest aranjament, complet lipsit de ratiune la o prima vedere, pare a merge intr-adevar pentru o scurta perioada, pana atunci cand in viata cuplului ciudat apar si mama si talat divortati ai lui Melody. Ce va mai merge atunci ramane de vazut.

This is not the feel good movie of the year. So if you’re one of those idiots who needs to feel good, go get yourself a foot massage.

Whatever Works este o comedie neagra, bazata pe un amestec de umor negru marca Woody Allen cu un umor Seinfeld care i se potriveste deosebit de bine lui Larry David. Practic, o noua dovada ca Woody Allen isi lasa filmul sa traiasca, alegand sa filmeze actorii intr-o ipostaza de viata cat mai naturala. Allen stie sa surprinda autenticul, drept pentru care isi alege deosebit de bine distributia si stie sa aduca filmul la viata prin intermediul acesteia.

Teoria de viata propovaduita de Boris este demonstrata si contestata pe rand de film. Conform acestuia viata si sperantele noastre nu inseamna decat “Nothing. Zero. Zilch. Nothing comes to anything“. Dupa ce Boris incearca sa demonstreze propria teorie, iar cei din jur incearca fara succes sa ii demonstreze opusul, cazand fiecare in propria plasa, filmul se incheie cu replica cu caracter de concluzie: “That’s why I can’t say enough times, whatever love you can get and give, whatever happiness you can filch or provide, every temporary measure of grace, whatever works“. Deci pana la urma un adevar desi incomod, deosebit de optimist. Cam asa este si filmul. Ne arata fatetele necosmetizate ale vietii noastre, acelea pe care am dori sa le ascundem sub covor, intr-o atmosfera deosebit de naturala si incearca sa ne explice practic ca ar trebui sa capitulam in fata dorintelor proprii si in fata dorintelor destinului.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Pentru Woody Allen, Whatever Works nu este nici o reusita, nici o confirmare. Este, sincer vorbind, un film sub nivelul cu care acesta ne-a obisnuit. Nu spun insa ca este un film slab. Dar probabil se simte putin mai mult influenta seinfeld-iana a lui Larry David si, intr-o anumita masura, eu una l-am pierdut pe Woody Allen pe parcursul peliculei. Larry David insa joaca un rol memorabil si deosebit de amuzant. Chiar nu mi-as putea imagina acest rol jucat de nimeni altcineva.

O treaba buna fac si Evan Rachel Wood (pe care o stim din recentul The Wrestler) si Patricia Clarkson (pe care am vazut-o de curand in Vicky Cristina Barcelona si Shutter Island), amandoua deosebit de potrivite pe roluri.

Ce spun criticii despre Whatever Works?

Criticii au acordat in general note sub medie Whatever Works. Pe RottenTomatoes.com, Whatever Works a obtinut un procent de 47% fresh pe tomatometer.

Roger Ebert de la Chicago Sun-Times spune despre Whatever Works ca este o demonstratie metafizica interesanta despre viata si iubire. Ebert nu se arata entuziasmat de film, dar pare a-i intelege motivatiile lui Allen pentru alegerea temei.

Claudia Puig de la USA Today este destul de sarcastica la adresa Whatever Works, spunand ca filmul pur si simplu nu merge, iar critica de film atribuie acest lucru prestatiei prea dominante a lui Larry David, care il pune cumva pe Woody Allen in umbra.

Verdictul Raluk.ro

Whatever Works este un film care merge cu siguranta. Are umor, are replici inteligente, are o actiune care te prinde si are o imbinare inedita de Seinfeld si Woody Allen. Chiar si numai pentru cele cateva scene si cugetari deosebit de amuzante si de utile in acelasi timp, Whatever Works este un must-see.

CoolRank

- atmosfera & entertainment: 5/10

- regie: 7/10

- actori: 8/10

- scenariu: 6/10

- montaj: 8/10

Nota IMDb: 8/10

Panglica alba/Das Weisse Band/The White Ribbon imi pare a fi un film care vrea sa stabileasca un record al relelor. Inteleg ca pelicula vrea sa arate raul in toate formele lui, dar as fi inteles asta din primele 3 intamplari. Urmatoarele 100 nu fac decat sa lungeasca inutil desfasurarea actiunii. Si apropo, Das Weisse Band e fara cap, fara coada. Nu exista un punct culminat. Tocmai cand crezi ca a ajuns la evenimentul cel mai important, mai apare ceva care sa iti distraga atentia. Daca ar fi sa analizez dupa momentele subiectului din literatura, as zice ca filmul acesta este o intriga continua.

Who dunnit?

Povestea este spusa de profesorul scolii (interpretat de Christian Friedel), deja ajuns la batranete cand incepe istorisirea (prin vocea lui Ernst Jacobi). Intr-un sat din nordul Germaniei, cativa oameni isi traiesc viata banala inainte de primul razboi mondial. Asta pana cand se petrec o serie de accidente mult prea ciudate sa fie doar intamplari. Toti sunt mirati cand doctorul (interpretat de Rainer Bock) este ranit intr-o cazatura de pe cal. Politia nici nu apuca sa se lamureasca in privinta acestui incident, cand o femeie moare intr-un accident de munca. Apoi toata lumea priveste nenorocile ca facand parte din normalitate. Satul devine un spatiu de teroare latenta. Este un loc in care copiii trebuie sa poarte o panglica alba sa isi aminteasca sa fie buni. Pana si preotul (interpretat de Burghart Klaußner) se poarta despotic cu fiii lui.

Filmul este plin de simboluri. Odraslele sunt aidoma parintilor, au acelasi caracter gaunos, cu singura diferenta ca ei nu manifesta autocontrolul. Sunt stapaniti de rautate in forma pura. Ei reprezinta nazismul in forma incipienta, sunt viitori tirani care vor face orice sa isi puna in aplicare planurile si sa elimine orice obstacol.

Sunt multe personaje, insa niciunul nu este analizat prea mult. Probabil tocmai pentru a putea transmite universalitatea raului. Fiecare este victima si calau in acelasi timp.

In fine, pana la urma scopul era sa sperie putin privitorii, sa ii faca sa constientizeze ce se poate ascunde in spatele unor oameni aparent blanzi, care duc o viata linistita la tara si, mai ales, sa sa ii ajute sa realizeze consecintele maltratarilor din copilarie.  Dar raul este mult prea explicit. Crima, minciuna, cruzime, ura, invidie. Cel mai apasator lucru este ca niciodata nu afli destule detalii despre suspecti. Asta ca sa dezvolti si o mica paranoia si sa banuiesti pe toata lumea. Putinele faze amuzante mai destind putin atmosfera sumbra, dar am impresia ca o fac doar ca sa pregateasca terenul pentru urmatoarea nenorocire.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Michael Haneke este considerat a fi printre cei mai buni regizori europeni, iar filmele lui au fost general apreciate. Deja are experienta in a teroriza oameni, atat pe cei din film cat si pe cei care privesc, odata cu realizarea peliculelor Cache si Funny Games. E greu de crezut ca este acelasi om care a regizat La pianiste, o drama chiar sensibila.

Ce spun criticii despre Panglica alba?

Panglica alba a primit premiul Cel mai bun film la Festivalul de la Cannes si a fost nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film strain. A fost si filmul castigator al Globului de Aur 2010 pentru Cel mai bun film strain. Este bine primit de public, iar review-urile sunt de obiecei, pozitive.

Roger Ebert de la Sun Times rezuma destul de bine actiunea, spunand ca Michael Haneke are un mod aparte de a face puzzleul mai interesant decat solutia. Si este destul de entuziasmat de film, spre deosebire de Claudia Puig de la USA Today, care isi anunta nemultumirea inca din titlu “Eleganta Panglica alba se innoada intr-o bezna monotona”. O parere mult mai apropiata de ceea ce cred eu.

Verdictul Raluk.ro

Cine vrea sa inteleaga partea negativa a umanitatii, o sa se bucure de Panglica alba. Va primi o descriere completa, cu exemple diverse si detalii. Insa pentru cei care stiu deja prea bine cum se manifesta rautatea, ma grabesc cat pot de mult sa le spun ca trebuie sa se salveze de la calvarul de a vedea acest film.