CoolRank

- atmosfera & entertainment: 8.5/10

- regie: 9/10

- actori: 8/10

- scenariu: 9.5/10

- montaj: 9/10

Nota IMDb: 9.2/10

Christopher Nolan dovedeste – inca o data pentru cei care l-ar banui de noroc chior in cealalta mare realizare labirintica a carierei sale, Memento – ca are o minte puternic creativa si profund logica. Cu Inception, care s-a plantat ferm in box office-ul american, cu surle si trambite si samburele dezbaterilor longevive, Nolan da o lovitura de maestru, cucerind publicul si criticii deopotriva. Mai mult, el scutura o ramura din arborele cunoasterii care de la Matrix incoace n-a mai rodit asa un mar Newton-ian. Abordand problema realitatii vazuta ca o suma a perceptiilor, deci care se preteaza denaturarii, Inception este un film care nu va expira prea curand. Dimpotriva, are toate sansele sa intre in tagma elitista a cult-urilor perene.

Reverie in rama

Nu l-as subsuma pe Inception din start in categoria SF-urilor pentru ca, in esenta lui, sondeaza psihologia umana si ii dedica un rol cel putin la fel de important ca cel rezervat actiunii, efectelor speciale si universurilor paralele imaginate de scriitor (acelasi Nolan care semneaza si regia). De fapt, nici nu este vorba despre o dedublare a realitatii, ci despre vise – cu alte cuvinte, perspective subiective, intens personale, asupra ei si derivate din ea. Insa, noutatea conceptiei lui Nolan, care imprima filmului coloratura fantastica, este “visul impartasit”, un taram oniric al unuia in care pasesc mai multi, cu scopuri deseori ilicite…

… si, e de la sine inteles, imorale. Leonardo DiCaprio este Cobb, un expert in extragerea informatiilor din subconstientul unui subiect sedat, si un fugar vanat de compatriotii americani – desi, in mod curios, nu pentru crima invadarii mintilor, ci una mult mai prozaica. Pe parcursul filmului, el se preumbla intre tari care preferabil nu au contract de extradare cu SUA, cautand totusi o modalitate de a se intoarce la cei doi copii ai sai. Cand i se prezinta ocazia, sub forma unui ultim asediu mental comandat de o corporatie japoneza, Cobb se napusteste cu tot arsenalul asupra tintei lui, mostenitorul corporatiei rivale Fischer. Insa de data asta, sarcina nu presupune extragerea de informatii, ci sadirea uneia in speta – prin asa-numitul “inception”, inceputul, sau procesul de originare a ideilor.

In cardasie cu alte personaje talentate – un chimist, o arhitecta, un researcher si un falsificator – Cobb va crea o reverie complexa unde subconstientul lui Fischer Junior (Cillian Murphy) va fi supt, invadat si pacalit in asa fel incat sa se creada initiatorul ideii de nimicire a corporatiei lui Senior. Grosul povestii se petrece, deci, in straturi de vis, prin inecuri succesive ale subiectului si ale echipei de navalitori in profunzimi mentale mereu mai periculoase. Odata sedat si inserat in visul lui Fischer, problema demiurgului Cobb – una dintre ele, cel putin – este evitarea proiectiilor aduse cu sine din propriul subconstient, unul chinuit de amintiri si remuscari.

Subtextele care au lansat o mie de forumuri

Desi nu s-a scurs nicio luna de la premiera americana, Inception deja domina fara drept de apel mesele rotunde ale cinefililor. Nolan a avut grija de asta: ca un sahist care se stie stapan peste tabla, piese si strategii, scenaristul-regizor a plasat o puzderie de puncte de interes, adevarati asi in maneca textului – de la referinte absconse (arhitecta botezata Ariadna, trimitere la personajul din mitologia Greaca) pana la altele mai evidente, demitizate insa drept pure coincidente (laitmotivul care anunta trezirea din vis este “Non, je ne regrette rien“, al lui Edith Piaf, in al carei biopic, La Vie En Rose, a jucat interpreta sotiei lui Cobb, Marion Cotillard).

Pe de alta parte, Inception este mult mai mult decat o insiruire de indicii, ocheade complice sau provocari lansate de Nolan pentru gimnastica noastra intelectuala. Privit panoramic, este un thriller care stie sa surprinda, sa mocneasca (uneori prea) indelung pana la clocot si, nu in ultimul rand, sa insele asteptarile printr-un final eminamente frustrant, interpretabil, deci savuros. Privit in substrat, cel uman, filmul spune o poveste credibila, cu care putem sa empatizam, chiar daca inevitabilul compromis necesar la asa un nivel inalt al standardelor favorizeaza actiunea in detrimentul dezvoltarii personajelor.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Pentru un tur de forta de talia lui Inception, atat de multe elemente narative, vizuale si stiintifice trebuiau sa se coordoneze la fix, incat chiar si doar alinierea lor iscusita a fost de-ajuns pentru a ma da complet si irevocabil pe spate. Minutiozitatea povestii, tipica la Nolan, atrage spectatorul intr-o stare de concentrare maxima, in timp ce ramificatiile luxuriante – maiestuozitatea vizuala, gama larga de nuante sentimentale – pluseaza mereu, frizand scurtcircuitarea. Daca Inception nu se surpa sub efectul propriei complexitati, meritul este al lui Nolan, un dirijor de exceptie – dar la fel de remarcabila este si film-armonica lui, actori unul si unul care livreaza la inaltime chiar si cand scenariul nu are unde indesa personalitati detaliate pentru fiecare.

Desigur, mi-ar fi placut ca arhitecta Ariadne, jucata de Ellen Page, sa ma surprinda cu ciudatenii caracteriale cum o facuse in Juno sau Hard Candy; ca researcher-ul Arthur sa stanteze o amprenta tragica ca cea lasata de Joseph Gordon-Levitt in Mysterious Skin sau Manic; sau ca Fischer Jr. sa se constituie intr-un alt rol memorabil pentru Cillian Murphy (responsabil pentru travestitii din Breakfast on Pluto si Peacock, sau pentru Sperietoarea din seria Batman reinventata tot de Nolan). Insa, cum orice echipa are un leader, a trebuit sa ma multumesc cu un singur personaj conturat cu amanuntul – protagonistul lui DiCaprio, macinat de trecut si hotarat sa-l transceada de dragul viitorului (Cobb suna stereotipic pentru ca, luat la bani marunti, chiar este, Nolan nefiind preocupat cu inventarea unui nou tipar uman).

De altfel, in cele aproape doua ore si jumatate de pelicula nu ar avea unde sa incapa mai mult material decat cel inghesuit in final cut-ul lui Nolan – si nici n-ar fi corect sa i-l pretindem. Detaliile tehnice necesare sugerarii viselor, guvernate de legi insolite, paradoxuri care se sustrag fizicii si o curgere incetinita a timpului, se intrepatrund cu emotii umane universal valabile pentru a crea o iluzie desavarsita, un realism tangibil in ciuda experientelor de natura stiintifico-fantastica. Care experiente, merita subliniat, sunt marcante gratie contributiei colosale a departamentului de CGI, servind la hiperbolizarea infinita – si, mai ales, nu la poleirea excesiva – a universului de vis.

Ce spun criticii despre Inception?

Ca filmul lui Nolan se claseaza (la data scrierii, 29 iulie) pe locul al III-lea in topul IMDb al celor mai bune 250 de filme din toate timpurile – nu inseamna inca o victorie decisiva, cu nici 100 000 de votanti la activ. Insa stampila de aprobare care conteaza cu “C” mare si ni-l recomanda cu certitudine este cea a tomatometer-ului de pe RottenTomatoes.com – din 246 de recenzii agregate pentru Inception, 87% sunt pozitive. De asemenea, pe MetaCritic.com Inception a obtinut un metascore de 74/100.

James Berardinelli de la ReelViews lauda cerinta principala pe care filmul o inainteaza spectatorului, “sa isi puna mintea la contributie”. Claudia Puig de la USA Today il acopera cu lauri pe Nolan pentru ca prin Inception “a inventat un gen indraznet: thrillerul-jaf suprarealist”.

Parerile negative, in consecinta, vor sari in ochi cu atat mai intepator cu cat sunt mai putine la numar – dar chiar si cronicile care elogiaza efortul lui Nolan mentioneaza, pe alocuri, tratamentul superficial fata de potentialul filosofic al subiectului sau – de exemplu, A.O. Scott de la New York Times precizeaza ca, desi inspiratia Kubrick-esca nu va trece neobservata, “Inception nici nu se compara cu impactul obiectelor cult” ca Odiseea spatiala 2001 sau Blade Runner-ul lui Ridley Scott. “Desi sunt multe de vazut in Inception”, concluzioneaza criticul, “nimic nu poate trece drept adevarat vizionarism. Dl Nolan imagineaza mintea intr-un mod prea literal, prea logic, prea ancorat in reguli pentru a permite subiectului sa se desfasoare cu doza necesara de nebunie veritabila – riscul confuziei reale, al deliriului, al ambiguitatii inefabile”.

Verdictul Raluk.ro

De retinut pentru cei care vor pasi in sala la Inception este ca orice clipa si, implicit, orice clipire influenteaza vizionarea. Daca vii cu noaptea-n cap, meandrele filmului te vor agasa, daca nu, te incuie cu totul. Si, sincer, oricat de alambicat ar fi Inception, Nolan nu-si prinde urechile in noduri gordiene sau fundaturi, iar filmul lui nu naste migrene de tip Mulholland Drive. In schimb, satisfactia de-a fi trecut testul de IQ la care te supune Nolan, ca si perceptia, oricat de falsa, de-a fi trait zeci de ani in compania personajelor, in ruine de orase-fantoma sau in decoruri futuriste, te vor unge pe suflet cu o putere de convingere la care majoritatea blockbuster-urilor verii nici nu cuteza sa spere.

CoolRank

- atmosfera & entertainment: 7.5/10

- regie: 7/10

- actori: 8/10

- scenariu: 5.5/10

- montaj: 8/10

Nota IMDb: 6.2/10

Daca titlul ne dirijeaza gandul catre magie si maturizare, semnatura Disney ne ineaca din corabii cu promisiunea celui mai plictisitor certificat din toate cate exista: Audienta Generala. Insa The Sorcerer’s Apprentice nu este nici urmatorul Harry Potter, nici un film de tanci, ci reuseste sa se fofileze intr-o nisa alternativa – nu din cale-afara de originala. Povestea se infraneaza totusi de la o ploaie de clisee. Replicile pica plat doar ici-colo, la intervale onorabile.

Merlin, reloaded

Mestesugul vrajitorului Merlin s-a dovedit a fi o sursa inepuizabila de material pentru cineasti, iar pentru legendele Arthur-iene inca se mai scotocesc noi perspective, noi tratamente – in sensul acesta, de vazut e serialul Merlin, lansat de britanici acum doi ani. Tot in categoria adaptarilor derivate din folclorul englez medieval se incadreaza si The Sorcerer’s Apprentice. Aici, povestea se ramifica, mutand focusul pe trei ucenici ai faimosului vrajitor – Balthazar (interpretat de Nicolas Cage), Horvath (interpretat de Alfred Molina) si Veronica (interpretata de Monica Bellucci), dotati cu brizbrizuri doldora de vraji, si tinerete (o varsta mijlocie, de fapt) vesnica, de pus in slujba unui descendent Merlin-ian.

Dave (interpretat de Jay Baruchel), un student mintos din New York-ul mileniului trei, este sus-numita poama din arborele genealogic al lui Merlin – este, ca sa folosim terminologia filmului, “the Prime Merlinian”. Pasionat de fizica, Dave intruchipeaza tiparul tocilarului din filme, cel care scoate capul la lumina odata cu aparitia unei frumoase si artistice muze/colege de scoala. Iar “inflorirea” lui brusca, banala de altfel, intamplator merge mana-n mana cu alte experiente inedite – o conjunctura mistica si o misiune salvatoare… care, incredibil dar adevarat, ocupa o prioritate secundara fata de cucerirea fetei.

Ucenicul Balthazar il dibuieste si il mediteaza in ale vrajitoriei, sperand sa-l transforme intr-un vrajitor pe masura stramosului, si asta contra-cronometru. Amenintarea, iminenta si la adresa omenirii intregi ca de obicei, este recent evadatul Horvath, un mag mai tenebros. Acesta planuieste sa o elibereze pe marea vrajitoare Morgana din Grimhold, temnita dispusa ca o Matroska pe care cei doi facatori de rele o impartisera secole intregi cu alti “rai” supranaturali, dar si cu cel de-al treilea ucenic – frumoasa Veronica…

Un training cu haz

… adica mult-iubitul mar al discordiei dintre Horvath si Balthazar. Desigur, nu-s prea multe foi de jupuit la ceapa asta regizata de Jon Turtletaub (cel care a realizat si National Treasure, National Treasure: Book of Secrets, Phenomenon, While You Were Sleeping), dar trio-ul format din Monica Bellucci, Alfred Molina si Nicolas Cage se achita cu brio de compensarea acestei lacune scenaristice. Ei, cu fruntile lor incordate profesionalist si incarcate de griji, imprima o contragreutate binevenita stilului aiurit, adolescentin, al prim-amorezului Dave. Per total, insa, distractia pura bolboroseste prin toti porii filmului, care naparleste la fiecare pas din mister si importanta, alunecand usor si iute de picior spre punctul culminant.

Pe langa niste trucuri (vraji) originale, atat ca executie cat si ca titulatura (“Capcana oglinzii maghiare” imi suna a festa din repertoriu de escroc), skandenberg-ul dintre vrajitori se lasa cu accente comice si o utilizare la maxim a decorurilor New-York-eze. Iar, cum nu exista vreo urma de-ndoiala ca eroii vor iesi invingatori fara victime colaterale, spectatorului nu-i ramane decat sa se bucure de coloratura hazoasa a actiunii. Rasul intr-adevar nu se lasa asteptat, dar scenariul neuniform il pricinuieste si mai putin intentionat, dand si cateva rateuri.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Din fericire, distributia a fost aleasa pe spranceana, ca urmare The Sorcerer’s Apprentice e populat cu actori capabili sa jongleze cu expresii caraghioase si incrancenate. Nic Cage adopta cateva extensii de par, un trenci ponosit si un aghiotant bun de schimburi comice, pentru a-si captusi personajul cu tot tacamul proverbialului “unchi cool”. Pe de alta parte, invatacelul sau, Merlinianul Prim jucat de Jay Baruchel, se pricepe sa-i tina piept in ping-pong-ul replicilor – desi bufoneriile lui Dave tind sa deraieze in taram sablonard, ritmul alert si efectele speciale imprimate actiunii nu-ti dau prea des ragaz sa dai ochii peste cap la fazele rasuflate.

Inegal, firul narativ beneficiaza totusi de pe urma unui soundtrack perfect calibrat pentru a se plia pe actiune, fie ca e vorba de o urmarire motorizata in dimensiuni paralele sau o intalnire romantica printre fulgere electrice. In ceea ce priveste romantismul, regizorul nu se cramponeaza nici de iubirea tanarului Dave fata de Becky (searbada Teresa Palmer), nici de triunghiul amoros dintre Balthazar, Veronica si Horvath – este de la sine inteles ca baietii buni vor sfarsi invingatori, fiecare in bratele alesei lui. Mai presus de siropurile sentimentale, deci, sunt alinierea de antene parabolice si dansul mopurilor – genial realizate, astfel de scene grandioase reusesc sa distraga spectatorul de la frivolitatea cu care sunt schitate personajele.

Ce spun criticii despre The Sorcerer’s Apprentice?

In mod previzibil, recenziile internationale au stors potentialul de “fun” al filmului, picatura cu picatura, si 41% dintre ele (conform RottenTomatoes.com) au ajuns la concluzia ca toate efectele si toate glumele reusite adunate de The Sorcerer’s Apprentice nu justifica pretul biletului. Luand in considerare povestea banala, reincalzita fara surprize sau valente noi, ca si dominatia lui Inception in box-office, The Sorcerer’s Apprentice nu mai are sanse sa devina nici blockbuster nici “sleeper hit”.

A.O. Scott, criticul sef de la New York Times, observa ca “magia [filmului] este zgomotoasa, mecanica si neinspirata”, in timp ce Jeffrey M. Anderson (Cinematical) pune punctul pe “i”: “[filmul] nu vrea neaparat sa spuna o poveste, ci este mai degraba un exercitiu de marketing. Nu conteaza “ce se intampla in continuare”, nu atat cat conteaza “cate chestii putem sa inghesuim in film, si cat de eficient putem sa il vindem”".

Pe de alta parte, desi ii da un “thumbs-down” categoric, faimosul critic Roget Ebert de la Chicago Sun-Times conchide despre The Sorcerer’s Apprentice ca “este un exemplu perfect al genului sau, realizat in mod profesionist si jucat competent”.

Verdictul Raluk.ro

The Sorcerer’s Apprentice mi-a dat ocazia sa il admir pe Cage atacand acel tip de rol care i se potriveste manusa – personajul manat de o forta interioara, cu un caracter furtunos, la limita nebuniei maniacale. Altii vor alege filmul din programul cineplex-urilor pentru entertainment-ul pur promis de trailer – si livrat intr-adevar pe marele ecran, la nivelul scontat. Deci, atata timp cat nu va lasati amagiti de numele mari din distributie si le iertati aportul la aceasta gustare usoara de vara, va asteapta nu o poveste, cat o colectie de scene bune, comicarii contagioase, si dialoguri pasabile.

CoolRank

- atmosfera & entertainment: 8/10

- regie: 7.5/10

- actori: 8/10

- scenariu: 8/10

- montaj: 7.5/10

Nota IMDb: 6.7/10

Knight and Day a fost una dintre cele mai placute surprize din ultima vreme. Un film care parea a fi un nou thriller stil Misiunea Imposibila, se dovedeste a fi o comedie excelenta, plina de poante originale si de faze super simpatice. Tom Cruise nu a fost niciodata mai amuzant si mai bine dispus, iar Cameron Diaz revine in forma ei obisnuita de comedie de care mie una mi-era dor dupa atatea roluri de drama dubioasa. Knight and Day este un film excelent pentru a va distra intr-o seara de vara alaturi de pereche sau prieteni.

Intalnire exploziva… cu comedia

Roy Miller (interpretat de Tom Cruise) este un agent sub acoperire, aflat in plina misiune si fiind urmarit de o intreaga trupa de raufacatori care incearca sa il insceneze. June Havens (interpretata de Cameron Diaz) este o femeie care duce o viata perfect obisnuita… pana in momentul in care il intalneste pe Roy intr-un aeroport. Mai departe, June va fi prinsa intre Roy si cel care il urmaresc. Aceasta se urca intr-un avion in Wichita, Kansas, fara a realiza ca in avion nu se afla decat Roy si urmaritorii sai. June si Roy intra in vorba, iar fluturii dragostei vor aparea foarte curand in stomacul acesteia.

Ceea ce urmeaza va fi o aventura exploziva plina de suspans, rasturnari de situatie ingenioase si foarte mult umor.Avionul se va prabusi intr-un lan de porumb, la bord neramanand niciun pasager sau membru de echipaj in viata. Nu musai datorita prabusirii, ci mai mult datorita lui Roy. Fara sa aiba timp sa inteleaga prea bine ceea ce i s-a intamplat, June se va trezi alaturi de Roy intr-o goana nebuna prin intreaga lume, avand pe urme raufacatori periculosi.

Comedie romantica de actiune, destul de departe de clisee

Nu este de neasteptat faptul ca intre cei 2 se va naste o poveste de dragoste, dar modul in care lucrurile se intampla si in care cei doi ajung sa afle adevarul unul despre celalalt este plin de actiune si faze incredibil de haioase. Vom avea parte de inselatorii, identitati false, inscenari, scapari ca prin urechile acului, lupte desfasurate pe fast forward si multe alte momente pline de suspans.

Intalnirea celor 2 in circumstante complet neasteptate, stilul copilaresc al lui Diaz si stilul nonsalant si mereu sigur pe el al lui Cruise sunt ingrediente care fac din Knight and Day o comedie care se detaseaza din peisajul comediilor romantice. Nu vreau sa va stric surpriza, chiar este genul de film pe care va sfatuiesc sa mergeti sa il vedeti voi insiva.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Regizorul Knight and Day este James Mangold, cel care a regizat si Walk the Line, Girl, Interrupted, Kate & Leopold si 3:10 To Yuma. Probabil tocmai de aceasta nu este de mirare faptul ca filmul este excelent ritmat si are acel gen de tempo specific lui Mangold, care reuseste sa surprinda fiecare clipa in exact portiunea potrivita din desfasurarea actiunii.

Tom Cruise reuseste sa iasa din rolul Mission Impossible si sa joace plin de umor si deosebit de relaxat rolul din Knight and Day. Pot spune cu mana pe inima ca nu l-am mai vazut de multa vreme pe Cruise atat de plin de viata ca in acest rol. Din pacate, urmeaza in curand Mission Impossible IV si vom avea din nou parte de foarte afectatul Tom.

Cameron Diaz a revenit si ea la comedie dupa rolurile foarte serioase din The Box si My Sister’s Keeper. Iar eu una cred ca acest gen de roluri sunt cele care o prind cel mai bine pe Diaz. Este din nou Cameron din The Holiday sau What Happens in Vegas. Cea care face gafe, are umor, rade din toata inima si se ia mai in serios decat ar trebui.

In afara de Cameron Diaz si Tom Cruise, Knight and Day ii are in distributie si pe Viola Davis, Peter Sarsgaard si Jordi Moila.

Ce spun criticii despre Knight and Day?

Criticii nu s-au aratat deosebit de incantati de Knight and Day, iar parerile in general au fost impartite la extreme. Pe MetaCritic.com, Knight and Day a obtinut un metascore de 46/100, iar pe RottenTomatoes.com tomatometer-ul a aratat 54% fresh pentru Knight and Day.

Roger Ebert de la Chicago Sun-Times caracterizeaza Knight and Day ca fiind genul de comedie romantica de actiune stil Romancing the Stone cum nu se mai facusera de multa vreme.  Ebert spune ca Knight and Day este un film reusit, dar in opinia sa ar fi putut fi mai reusit.

Claudia Puig de la Chicago Sun-Times spune despre Knight and Day ca este o modalitate foarte amuzanta de a petrece cateva ore de buna dispozitie intr-o seara de vara fierbinte.

Verdictul Raluk.ro

Knight and Day nu este vreo capodopera, nu este nici macar una dintre cele mai reusite  comedii romantice ale ultimilor ani. Dar este genul de film care imbina foarte ingenios umorul, actiunea si romantismul. Un film de buna dispozitie, in care Cameron Diaz si Tom Cruise se completeaza perfect pentru a ne asigura cantitatile perfecte de distractie si suspans de care am avea nevoie de la un astfel de film. Eu chiar zic ca este un film nice-to-see.

CoolRank

- atmosfera & entertainment: 10/10

- regie: 9.5/10

- actori: 9.5/10

- scenariu: 9.5/10

- montaj: 10/10

Nota IMDb: 8.6/10 (#34/top 250 IMDb)

Nu cred ca cineva ar putea reusi vreodata sa alerge de-a lungul acestei povesti dramatice fara sa-si brazdeze suprafata uscata a obrazului cu cateva lacrimi. Da, un film de moda veche, o pelicula de nota 10 in regia lui Luc Besson (La Femme Nikita, Taxi, Revolver, The Fifth Element si ceva mai recentul Transporter 3). Talentatul francez atinge prin Léon culmile carierei sale. Cu o poveste romantica, aproape shakesperiana, pe un fundal modern, si anume toropitoarele strazi ale New York-ului, si cu personaje memorabile care ti se infileteaza adanc in tample cu fiecare secunda in plus in fata ecranului, Léon este o capodopera cinematografica de neuitat.

Léon? What exactly do you do for a living?

… sopti fetita in timp ce mainile ei, inca reci, atingea pielea groasa a geamantanului cu arme. Avem in coltul drept asasinul perfect. Slabut, cu o privire rece sustinuta de o pereche de cearcane adanci, un palton negru ce acopera pieptul armat si o pereche de pantaloni un pic cam intrati la apa. Agil ca o pisica si nemilos ca un urs infometat. Leon (interpretat de Jean Reno), traieste singur, mereu in umbra, intr-unul dintre milioanele de cladiri de apartmente din New York. Ei bine, nu chiar atat de singur. Isi petrece diminetile stergand praful de pe frunzele singurei sale prietene.

Always happy. No questions. And it’s like me, you see? No roots.

Fara radacini, zicea el. Insa, soarta, sau mai bine zis, zana lui cea buna, Luc Besson, i-a planuit altceva. Apare in coltul stang, leganand picioarele din spatele unei balustrade, Mathilda (interpretata foarte natural de micuta Natalie Portman). Acea fetita pura ca un ghiocel care isi impinge capul prin crusta zapezii. Acea fetita nascuta intr-un cartier in care sunetele suieratoare ale gloantelor sunt niste cantece de leagan. Acolo unde tatal este traficant de droguri, iar mama, mama vitrega – prostituata de doi bani la colt de strada.

Is life always this hard, or is it just when you’re a kid?

Palmuita ca un tantar la vanatoare de tata, Mathilda, isi sterge lacrimile si zambeste. Leon ii raspunde sincer si fara sa schiteze vreun gest: „Always”. Da, Mathilda nu avea o viata usoara, dar isi alina durerea lasandu-si barbia sa cada pe ceafa scaldata intr-un par matasos a fratiorului ei ori isi infileta pe varful buzelor o tigara pe jumatate terminata. Visa privind zidurile zdrentuite si impanzite de igrasie.

You don’t like Beethoven!

In centru il gasim pe Stan sau Stansfield, un politist corupt si iubitor de muzica de calitate. Drogurile ii aluneca pe gatlej, narile-i tremura, iar maselele-i sfaraie de durere. Adanceste manerul usii in peretele lateral si inainteaza pe culoarul lung al apartamentului Matildei. Trupul surorii vitrege este aruncat la podea de un glont in piept. Sangele aluneca usor pe podea. Degetul i se arcuieste pe tragaci. Pletele mamei danseaza pe muchia cazii, improscate in sange. Putin mai jos, pe metalul cazii, despicat si zdrentuit, aluneca vopseaua venelor pe gresia alba.

Please, open the door.

Printre gavanele ochilor, lacrimile disperate ale Mathildei, sclipeau in micuta fereastra a usii. Cu pistolul la subsuoara, Leon isi lipeste falca de usa rece si isi opreste privirea in vizor. In departare, sticla geamului usilor batante imprastiata pe jos, stralucea in bataia neoanelor. Putin mai aproape, un om cu o arma ridicata la piept scana intreaga zona, iar pe covorasul din fata usii – care cu siguranta nu afisa „Welcome” – o fetita de 12 ani cu doua sticle de lapte la piept.

Diferitele forme ale iubirii sau despre iubirea platonica

Asistam la o drama romantica pe schita careia Luc Besson si-a plimbat degetele si a creat o capodopera. Léon – cel mai de temut asasin italian, este  rupt de Matilda din tiparul construit cu grija ani la randul, descoperind viata din spatele fotoliului rigid, zambetul ascuns dupa tragaciul armei si inima ratacita in pieptul ciuruit.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Luc Besson face o treaba excelenta, atat ca scenarist, cat si ca regizor, intr-o colaborare reusita cu Jean Reno. Cele doua mari nume ale cinematografiei, nu se intalnesc pentru prima oara, caile lor incrucisandu-se inca de trei ori inainte in realizarea Le Dernier Combat (1983), The Big Blue (1987) si desigur, La Femme Nikita (1991). Apoi, dupa reusita din 1994 cu povestea asasinului platit, Reno si Besson fac echipa iarasi in 2001 la realizarea comediei-romantice Wasabi.

Personajele danseaza magic pe scena si deruleaza in fata ochilor nostri povestea ce a luat viata in inima lui Besson. Jean Reno, la primul sau rol intr-un film american, joaca rolul carierei sale aprinzand scanteia din sufletul asasinului. Cu un glas tandru, aproape parintesc si cu o privire camuflata de o pereche de ochelari fumurii, Jean Reno este inconfundabil, genial si sarmant. In mainile sale personajele capata viata si defileaza pe straziele New York-ului.

Si, pentru ca panza reprezentata de Besson si vopsita de Reno sa capete forma avea nevoie de un Gary Oldman, un alt tip de vampir, un vampir insetat dupa droguri, bani si crime. Oldman soarbe durerea din privirile grasilor tradatori si arunca gloantele din teava pistolului in ritmuri clasice.

Insa, cum un film nu se putea face numai cu doua personaje, Besson, ii adauga pe cuceritorul Danny Aiello – un american intotdeauna camuflat in pielea unui italian – si pe talentata Natalie Portman, interpretand primul ei rol din cariera cinemtatografica.

Ce spun criticii despre Léon?

Ei bine, criticii de film considera de asemenea productia cinematografica de fata o capodopera bine regizata si excelent jucata.

Hal Henson de la Washington Post intareste laudele la adresa lui Oldman sustinand ca este un actor fara inhibitii – cel mai lipsit de inhibitii din generatia sa – iar rolul detectivului “bolnav” i s-a potrivit ca o manusa.

Din partea lui Marc Savlov de la Austin Chronicle, cuvinte numai de bine pentru munca depusa de Besson. Mentioneaza chiar si maniera in care regizorul a ridicat coatele captand din unghiuri stranii, imagini ce freamata in culori o lume lipsita de echilibru.

Surprinzator, New York Times face o comparatie putin cam abstracta cu filmul de succes in regia aceluasi Besson, La Femme Nikita si creaza o ipoteza cum ca regizorul ar fi creat pelicula pusa in discutie din franturi cinematografice ale acesteia.

Verdictul Raluk.ro

Cate filme ti s-au derulat prin fata ochilor? Cate dintre ele te-au impresionat? Cate dintre ele au stors din pleoapele tale o lacrima fugara? Léon este film care se cere vizionat iar si iar. Nu te mai saturi de personajele atat de bine conturate, actiunea isi invarte spitele, ochii tai stralucesc si cu pasi repezi te indrepti spre final. Un final care, desi sufla un strat neguros la baza inimii tale, nu poti sta departe de el. Ce pot sa spun? Iubire la prima vedere, la a doua, la a treia si inca mai continua sa ma surprinda de fiecare data cand amintirile se contopesc cu prezentul.

Léon paseste de pe ecranul negru si isi scufunda oasele in fotoliul de langa canapea. Din holul pamantiu, fetita cu privirea intunecata, ridica varful pistolului. In cele din urma din gura difuzoarelor ti se strecoara prin spatele urechilor vocea britanicului Sting si arcuirea coardelor chitarei lui Dominic Miller… „That’s not the shape of my heart… ”.

CoolRank

- atmosfera & entertainment: 10/10

- regie: 9/10

- actori: 9/10

- scenariu: 8.5/10

- montaj: 9/10

Nota IMDb: 8/10

Casino Royale este adaptarea romanului cu acelasi nume, scris de Ian Flaming – “parintele” lui James Bond. Este de asemenea un reboot al seriei James Bond, cu un nou actor in rolul celebrului Bond si ma refer aici la Daniel Craig. Acum, intrebarea care se impune este urmatoarea: este Daniel Craig un James Bond la fel de bun ca si Pierce Brosnan sau Sean Connery? Asta vom incerca sa lamurim pe parcursul acestui review.

Un alt aspect demn de notat cu privire la Casino Royale este faptul ca vizeaza inceputul carierei lui Bond ca Agent 007, lucru care a permis regizorului sa ne arate un Bond mai putin experimentat si mai vulnerabil decat eram obisnuiti pana acum.

Everyone has a past. Every legend has a beginning.

Dupa cum spuneam in paragraful anterior, Casino Royale se desfasoara la inceputul carierei lui Bond ca Agent 007. Acest lucru le-a permis scenaristilor sa creioneze un Bond care mai face cate-o greseala doua, poate din prea mult exces de zel. Astfel ca Bond ajunge sa urmareasca un bancher in slujba organizatiilor teroriste din lume, pe numele sau Le Chiffre (interpretat de actorul danez Mads Mikkelsen). Acesta este dealtfel antagonistul principal al filmului, iar confruntarea dintre Bond si Le Chiffre va avea loc la un turneu de poker. Pare plictisitor? Nimic mai departe de adevar; in fiecare minut filmul arunca o situatie noua catre Bond, tinand audienta lipita de scaun/fotoliu.

O nota vis-a-vis de finalul filmului: poate unii vor stramba din nas cand vor vedea cum se termina filmul, motivul fiind ca lasa unele lucruri neterminate. Story arc-ul este insa inchis in sequel-ul lui Casino Royale: Quantum of Solace, astfel incat nu ar trebui sa afecteze pe nimeni modul in care se termina Casino Royale. Cu atat mai mult cu cat povestea principala a acestui film este perfect concluzionata de final (repet: sunt doar anumite elemente lasate neterminate, continuate insa in Quantum of Solace)

Bond is back.

“But he never left” ati putea spune. Poate ca nu, dar atat schimbarea actorului din spatele celebrului Bond, cat si schimbarea in spirit si plasarea actiunii la inceputul carierei lui Bond, au fost deosebit de inspirate.

Filmul este extraordinar. Are drama, dragoste, actiune, suspans, comedie, ce sa mai… de toate pentru toti. Daca nu l-ati vazut inca, e pacat pentru ca ati ratat un film foarte bun. Iar faptul ca detine recordul incasarilor dintre toate filmele din seria James Bond, ii intareste parerea subsemnatului: Casino Royale este cel mai bun dintre filmele cu James Bond. Si nu numai.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Alegerea lui Daniel Craig ca noua imagine a lui James Bond a produs multa rumoare si teama in randul fanilor seriei, care credeau ca acesta nu se va ridica la inaltimea unor nume precum Pierce Brosnan sau Sean Connery. Ba chiar fanii au incercat sa boicoteze productia filmului. Asteptarile le-au fost insa depasite in momentul in care filmul a rulat in cinematografe; Craig este Bond si asta, credem noi, spune totul.

Antagonistul principal, Le Chiffre, este un “bad guy” foarte interesant. Cu relativ putin timp de ecran (in comparative cu Bond cel putin), el reuseste sa captiveze si sa trezeasca interesul. Iar atunci cand se arata, nu dezamageste. Personajul sau este foarte bine scris, dezvoltat multilateral, si in interpretarea lui Mads Mikkelsen (care joaca excelent si se potriveste rolului perfect), Le Chiffre este memorabil.

Last but not least, celebra Bond girl, care nu poate lipsi dintr-un film James Bond, este Vesper Lynd (interpretata de Eva Green). Eva isi joaca rolul la fel de bine ca si Craig si Mikkelsen, iar personajul ei il completeaza perfect pe Bond.

Verdictul Raluk.ro

Initial ma gandeam sa-i acord filmului nota 8.5. Motivul era unul simplu: nu agreez filmele din seria James Bond. In retrospectiva, am realizat ca motivul este unul pueril si in fapt nu am niciun motiv sa nu-i acord acestui film nota 9. Poate ca nu este un film perfect. Dar nu perfect trebuie sa fie un film pentru a lua nota 9 pe Raluk.ro. Trebuie sa fie foarte bun, impresionant, sa aiba scene memorabile si actori care sa isi joace bine rolurile, iar Casino Royale are toate aceste calitati.

CoolRank

- atmosfera & entertainment: 7/10

- regie: 6.5/10

- actori: 7.5/10

- scenariu: 5.5/10

- montaj: 8.5/10

Nota IMDb: 6.9/10

“Aladdin vs. Pirates of the Carribean” aka Prince of Persia: The Sands of Time, este adaparea cinematografica a jocului video cu acelasi nume. Exista o regula nescrisa ce dicteaza ca filmele ce au la baza jocuri video sunt relativ slabe (cu mici exceptii). Atu-ul cu care Prince of Persia: The Sands of Time incearca sa depaseasca acest complex, este forta creativa a lui Jordan Mechner (creatorul jocului) si Jerry Bruckheimer, producatorul filmului. Acesta din urma, este omul din spatele francizei Pirates of the Carribean, asta in caz ca va intrebati (in urma analogiei ce a deschis aceasta recenzie) ce au in comun printul persan si piratii din zona caraibelor. Ca sa n-o mai lungesc, analogia din deschidere descrie cel mai bine, in opinia mea, filmul ce face obiectul acestei recenzii: piratii din caraibe intr-un decor inspirat de 1001 nopti, cu Aladdin in locul piratului Jack.

Defy the Future

Personajul principal din Prince of Persia, Dastan (interpretat de Jake Gyllenhaal), este un orfan-ajuns-print al Persiei. In urma unui asediu, printul se trezeste in posesia unui pumnal stravechi cu puteri magice, ce ii permite posesorului sa ‚deruleze’ timpul inapoi.

Pumnalul este ravnit insa si de altcineva, si dupa ce ii este inscenata moartea tatalui sau adoptiv (regele Persiei), Dastan este fortat sa se alieze cu misterioasa Printesa Tamina (interpretata de Gemma Arterton), care stie mai mult decat crede printul despre pumnal si careia nu-i pasa atat de mult de viata printului cat de protejarea pumnalului, care in maini nepotrivite poate aduce sfarsitul lumii. Va reusi oare printul sa-si dovedeasca nevinovatia si sa afle cine este in spatele mortii tatalui sau?

Persia nu e tocmai Caraibe

Incepeam recenzia cu o analogie, descriind Prince of Persia ca fiind Piratii din Caraibe in Persia, cu Aladdin in rolul principal. Ei bine, asta nu inseamna ca si calitatea seriei cu pirati se reflecta in analogie. Spun asta pentru ca Prince of Persia sufera de prea multa artificialitate; povestea este banala (desi abordeaza unele teme precum legatura dintre frati) de la inceput  si vei sti cine e antagonistul din primele 5 minute, iar finalul este cat se poate de previzibil. Continuand in aceeasi nota, glumele si replicile par si ele fortate, la fel ca si relatia dintre Dastan si Tamina.

Despre actori si regie ce se poate spune?

In primul rand, Gyllenhaal nu are carisma lui Johnny Depp. Ce-i drept, isi joaca rolul in acest film destul de bine (desi numai a persan nu pare Gyllenhaal din punct de vedere etnic), insa nu reuseste sa ridice nivelul filmului prin prestatia sa actoriceasca, asa cum a reusit spre exemplu piratul Jack Sparrow (Johnny Depp).

Gemma Aterton isi joaca si ea rolul si cam atat. In ciuda unor prestatii bune ale celor doi “lead actors”, insa in spiritul comparatiei cu Pirates of the Carribean, interactiunile dintre actori si prestatiile acestora sunt mult mai savuroase in Piratii din Caraibe.

Interesanta mi s-a parut alegerea lui Mike Newell ca regizor pentru aceasta pelicula, avand in vedere faptul ca Newell a regizat in trecut Harry Potter and the Goblet of Fire si Love in the Time of Cholera, excelent realizate ambele.

Ce spun criticii despre Prince of Persia: The Sands of Time?

Parerile criticilor vis-a-vis de printul persan, sunt impartite. Pe RottenTomatoes.com, tomatometer-ul a aratat 38% fresh pentru Prince of Persia: The Sands of Time, in timp ce MetaCritic.com indica un metascore de 50/100 pentru Prince of Persia.

Prince of Persia este cel mai bine primit film bazat pe un joc video pe siteul RottenTomatoes.com, cu 75 de review-uri fresh dintr-un total de 198. Din pacate, asta nu inseamna foarte mult. La urma urmei, sa fii cel mai inalt pitic din lume, desi este o realizare in sine, nu inseamna mare lucru.

Verdictul Raluk.ro

Prince of Persia: The Sands of Time, este una dintre cele mai bune adaptari de jocuri video si un imens pas inainte in aceasta directie. Dar este el un film bun? Desi review-ul poate parea usor negativ, in opinia noastra Prince of Persia este un film de weekend reusit, chiar daca din multe puncte de vedere bate spre mediocritate. Asa ca daca v-a prins weekend-ul fara vreun plan si vreti sa vedeti un film usor, de vara, puteti sa mergeti linistiti la Prince of Persia. Doar tineti minte sa nu va asteptati la o capodopera si totul va fi bine.

CoolRank

- atmosfera & entertainment: 8/10

- regie: 7.5/10

- actori: 4/10

- scenariu: 6/10

- montaj: 8.5/10

Nota IMDb: 3.3/10

Cred ca stiti deja ca nu mi-a placut deloc Twilight. Si cred ca stiti ca, desi mi s-a parut ceva mai bun, nici Twilight Saga: New Moon nu a scapat de criticile mele acide. Principalele obiectii de pana acum au fost legate de jocul actoricesc (in special Taylor Lautner si Kristen Stewart), scenariu (incredibil de slaba adaptare a unei carti atat de bine scrisa cum este Twilight Saga a lui Stephenie Meyer) si regie. Ceea ce aduce nou mult-asteptatul Twilight Saga: Eclipse este o regie neasteptat de buna in comparatie cu rateurile anterioare.

Da, avem acelasi scenariu slab adaptat de Melissa Rosenberg, acelasi Taylor Lautner care nu stie sa joace (si masacreaza personajul meu preferat, Jacob Black) si aceeasi Kristen Stewart care se screme cu fiecare replica. Dar de data asta avem si aventuri, scene de actiune bine filmate, un montaj excelent, Robert Pattinson jucand foarte bine (desi saracul este incredibil de prost machiat) si un film care te tine cu sufletul la gura si in care chiar se intampla ceva. Cu siguranta, eu una consider Twilight Saga: Eclipse cel mai bun din seria Twilight de pana acum. Daca va plac fantasy-urile, chiar merita sa il vedeti.

It all begins… with a choice

The Twilight Saga: Eclipse continua aventurile Bellei din momentul in care ne lasase Twilight Saga: New Moon. Victoria se afla in continuare pe urmele Bellei pentru a-si razbuna partenerul, pe James. De aceasta data insa, Victoria pare a actiona din umbra. Orasul Seattle este devastat de o serie de crime si disparitii care reusesc sa infricoseze deopotriva pe locuitorii orasului Forks, cat si pe cei din tribul Quileute si pe familia Cullen.

Banuiala familiei Cullen este aceea ca Victoria isi strange o armata de vampiri nou-nascuti pentru a patrunde in Forks, a ucide familia Cullen si pe Bella, razbunandu-l astfel pe James. In lumina acestei amenintari infricosatoare, familiile Cullen si Quileute vor lasa in urma rivalitatea de secole dintre ei si vor lupta impreuna pentru a o apara pe Bella. Vor reusi oare si Edward si Jacob sa faca acelasi lucru? Sau apropierea lui Jacob o va face pe Bella sa se razgandeasca in ceea ce priveste alegerea sa de a ramane cu Edward pentru totdeauna?

Gheata sau foc, var sau pectorali, Pattinson sau Lautner?

Ce mi-a placut cel mai mult la The Twilight Saga: Eclipse este faptul ca reuseste sa creeze in sfarsit un fantasy reusit. Ceea ce sincer anterioarele filme esuasera lamentabil sa faca. Bineinteles, are si la baza cel mai reusit roman al sagai Amurg si cel mai plin de actiune. Avem in film lupi-varcolaci minunat realizati, peisaje superbe, personaje pur si simplu frumoase, lupte incitante si cateva scene care te tin pur si simplu cu sufletul la gura. Mai avem si pectoralii lui Taylor Lautner care incurca usor privelistea, poate nefiind chiar ce am fi vazut noi ca potrivit in acel peisaj. Si mai avem si un Robert Pattinson alb va varul, aratand ingrozitor pentru un actor atat de frumos. Machiajul ce face din om…

M-am gandit sincer ca makeup-ul lui Robert Pattinson ar putea sa fi fost o strategie pentru a-l face pe Taylor Lautner mai atragator. Din moment ce scenarista nu a reusit sa ne arate de ce Bella nu putea alege intre cei doi si a esuat complet sa ne arate zbuciumul sufletesc al eroinei si ezitarea sa in a lua o hotarare, s-a gandit ca un personaj mai aratos ne-ar face pe toti sa intelegem esenta. Si totusi, cum sa creezi un personaj mult mai aratos decat Robert Pattinson? Mai ales atunci cand in recuzita il ai doar pe Taylor Lautner care nu stie sa joace? Simplu, pe unul il vopsesti pe fata cu o galeata de var, iar pe celalalt il trimiti la sala sa traga serios de fiare. Incepi deja, spectatorule, sa te indoiesti de deciziile Bellei, asa-i?

Despre decizii… pe fundal de fantasy mitic

Revenind la pelicula, eu una citind cartea Eclipse mi-am putut aduce aminte si reconstrui in minte lupta interioara a Bellei si alegerile zdruncinatoare pe care aceasta le are de facut. Filmul insa nu a reusit deloc sa ma ajute sa traiesc aceasta parte. Romantismul lipseste din acest film, fiind inlocuit de franturi de amintire din imaginatia noastra, de simpatiile pe care fiecare le are pentru personaje sau actori si, da, de niste replici penibile (dar penibile rau…) de adolescenti la pubertate.

Din fericire insa, acum avem altceva. Un cadru mitic de desfasurare a unei povesti minunate, cu nenumarate flashback-uri in viata vampirilor din familia Cullen si in legendele tribului Quileute. O mitologie superba, fascinanta, pe baza careia ni se va infatisa o poveste simpatica si destul de plina de suspans. Avem lupte spectaculoase, ceva efecte reusite, vampiri si varcolaci frumosi si totul pe fundalul unor superbe peisaje. Totul se petrece cu repeziciune, deci nu ne ramane mult timp pentru dialoguri scremute si pentru replici jenante. Cele cateva existente vor putea fi usor trecute cu vederea.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Filmul respecta destul de atent cartile Twilight Saga scrise de Stephenie Meyer. Le respecta mecanic, la nivel de fapte si actiune. Din pacate, ceea ce nu reuseste Melissa Rosenberg sa surprinda sunt personajele, trairile acestora la nivel de replici, se focuseaza prea mult pe a respecta cronologia faptelor si prea putin pe a respecta scenele cu predominanta emotionala care stau la baza romanelor lui Meyer. Si, cu siguranta, actorii nu o ajuta. Marele noroc al filmului sunt actorii Robert Pattinson, Billy Burke, Ashley Greene care reusesc sa convinga si sa aduca putin farmec. In rest, Taylor Lautner reuseste cu succes sa masacreze personajul meu preferat, Jacob Black, iar Kristen Stewart, care era suportabila in primul film, reuseste deja sa ne provoace greturi cu grimasele scremute pe care le face.

Regizorul David Slade este cu siguranta o alegere excelenta pentru Twilight si regret sincer ca nu tot el a regizat si primele 2 parti. Poate asa am fi avut si noi un fantasy reusit in mai multe parti din care am fi reusit sa intelegem ceva fara sa fi citit o intreaga colectie de carti inainte. Regia lui Slade este incomparabil mai buna decat cea a lui Catherine Hardwicke, cea care a ciuruit primul film, si decat cea mai ok un pic din al doilea film a lui Chris Weitz. Sper doar ca Twilight nu o ia pe urmele lui Harry Potter, care a schimbat regizorii ca pe sosete, si ca se va ramane totusi la Slade si pentru ultima parte a Twilight Saga.

Cum spuneam, Robert Pattinson joaca bine. Am spus asta si in primele filme si am vazut asta si in Remember Me. Makeup artist-ul i se pune insa impotriva si saracul arata ca si cum ar vorbi de sub un maldar de var si de sub niste falci umflate cu pompa. Kristen Stewart joaca din ce in ce mai rau. Daca in primul film a mers, acum deja in afara de fizicul atragator, actrita pare a nu putea scoate mai mult decat niste scremete si niste rasete arogante. Poate o complexeaza iubitul ei din realitate, Pattison.

Taylor Lautner apare din fericire fara tricou. Aproape tot filmul. Mai departe de aici, nu a invatat sa joace, ba mai grav, acum e si mai plin de el, deci joaca mai prost si mai cu incredere in propriile forte. Apare din nou Dakota Fanning in jur de 90 de secunde si are aceasi privire patrunzatoare din New Moon. Cred ca asta inseamna ca joaca bine. O surpriza placuta este Anna Kendrick. Actrita a demonstrat ce poate in Up in the Air, dar nu se dezminte nici in cele cateva minunte in care tine discursul de absolivre din Eclipse.

Ce spun criticii despre The Twilight Saga: Eclipse?

Parerile criticilor au fost ceva mai bune decat in cazul anterioarelor Twilight. Pe MetaCritic.com The Twilight Saga: Eclipse a obtinut un metascore de 58/100. Pe RottenTomatoes.com The Twilight Saga: Eclipse a obtinut 49% fresh pana acum pe tomatometer.

Peter Debruge de la Variety pune punctul pe i, avand o opinie similara cu a mea. Debruge spune ca The Twilight Saga: Eclipse este un film cu buget mai mare, efecte speciale mai bune si care mizeaza pe o poveste care cu siguranta va prinde la public. Debruge il felicita si el pe regizorul Slade.

Roger Ebert de la Chicago Sun-Times este mai dur cu The Twilight Saga: Eclipse, punand accentul pe faptul ca scenariul este slabut si compus in mare parte din conversatiile penibilute ale personajelor. Conversatii lipsite de orice profunzime si compuse in principal din exprimarea dorintelor trupesti ale personajelor.

Claudia Puig de la USA Today a gasit The Twilight Saga: Eclipse ca fiind cel mai romantic din serie si pune foarte mult accent in recenzie pe pectoralii si romantismului personajului Jacob Black.

Verdictul Raluk.ro

Pe scurt, The Twilight Saga: Eclipse este un fantasy care merita vazut de catre fanii genului. Si este cu siguranta un film care va placea fanilor Twilight (in opinia mea, daca le-au placut anterioarele catastrofe, nu vad cum sa nu le placa un film net superior care reuseste in sfarsit sa creeze lumea lui Meyer). Daca nu ati vazut (si sunteti fericiti daca ati scapat, credeti-ma) anterioarele 2 parti, cred ca veti intelege oricum ideea si va va placea actiunea. Fetelor, daca va place Pattinson s-ar putea insa sa fiti dezamagite: din nou arata rau, ca si in partea a 2-a, numai ca acum chiar apare in film. Iar pentru fanele lui Lautner, numai de bine, il vedem din nou in toata splendoarea… pieptului. Si a lipsei de talent.

Ca sa scurtez ironiile, Eclipse este un film cu multa actiune, cadre deosebite si grad ridicat de entertainment. Merita vazut! Felicitari in special regizorului David Slade! Si acum chiar abia astept ecranizarea volumului al patrulea al Sagai Amurg, Zori de Zi.

CoolRank

- atmosfera & entertainment: 7.5/10

- regie: 7/10

- actori: 8.5/10

- scenariu: 5/10

- montaj: 7/10

Nota IMDb: 3.6/10

Killers este un film de la care am avut asteptari mari. Asteptari sa fie o comedie romantica memorabila, pe care sa o revad cu placere ori de cate ori vreau sa vad finaluri fericite si desfasurari amuzante. O comedie romantica la fel de reusita ca The Ugly Truth, What Happens in Vegas, Guess Who sau Legally Blonde. Din pacate, nu a fost. Dar a fost un alt soi de comedie de actiune care a reusit, in acelasi timp, sa ma tina cu sufletul la gura si sa ma distreze copios. Killers este exact ceea ce numesc eu film de buna dispozitie.  O comedie mortala de la care iesi suficient de bine dispus incat grijile dinainte de vizionare sa para foarte departe.

Perfect wife. Perfect husband. Perfect target.

Jen Kornfeldt (interpretata de Katherine Heigl) este o tanara programatoare, careia iubitul i-a dat recent papucii. Pentru a se consola, Jen pleaca cu parintii ei, Mr. (interpretat de Tom Selleck) si Mrs. Kornfeldt (interpretata de Catherine O’Hara), intr-o vacanta la mare in Franta. In timpul acestei vacante, Jen il va cunoaste pe Spencer Aimes (interpretat de Ashton Kutcher), asasin profesionist platit de guvern, cazat la acelasi hotel ca si Jen pentru a rezolva o noua misiune periculoasa. Chimia dintre cei 2 este instantanee si, in ciuda micilor situatii ciudate de care orice cuplu are parte la intalnirile de inceput, relatia dintre ei incepe cu dreptul si cei 2 decid sa se casatoreasca. Jen nu afla despre adevarata ocupatie a lui Spencer, iar acesta decide ca este momentul sa renunte la acest “job” si sa traiasca o viata de om obisnuit, alaturi de viitoarea sa sotie.

3 ani mai tarziu, Jen si Spencer au parte de o viata perfect obisnuinta, intr-un cartier linistit, in care isi cunosc toti vecinii si in care fiecare zi decurge conform unei rutine prestabilite. In timpul uneia dintre aceste zile obisnuite, viata perfecta pe care cei 2 si-au construit-o va fi tulburata de aparitia unei intregi serii de asasini platiti, toti aflati in cautarea lui Spencer, pe capul caruia fostii angajatori au pus o recompensa uriasa. Cum vor reusi cei 2 sa se salveze si sa isi salveze in acelasi timp casnicia ramane de vazut…

Marriage… give it your best shot

Killers este prezentat ca fiind o noua comedie romantica marca Robert Luketic. Ei bine, as zice ca este mai mult o comedie de actiune. In ciuda unor scene amuzante si romantice de inceput, filmul este mai departe o comedie cu foarte multa actiune si neasteptat de mult suspans. Da, este evident ca cei 2 eroi si casnicia lor vor iesi cu bine din aceasta aventura. Dar, cu toate astea, pe mine una cursa lor contra cronometru pentru a scapa cu viata m-a tinut in priza si pot spune cu mana pe inima ca a reusit sa ma sperie si sa ma ia prin surprindere de cateva ori bune.

Killers reuseste sa ne tina cu sufletul la gura si sa ne ofere o amuzanta experienta tip Bonnie and Clyde, imbinand scenele foarte amuzante cu aventurile in goana prin care cei 2 trec incercand sa se salveze. Avem parte de lupte incitante, replici amuzante, farmecul copilaresc al lui Ashton Kutcher combinat cu farmecul tocilaresc al lui Katherine Heigl. Rolurile lui Tom Selleck si Catherine O’Hara sunt doar sarea si piperul de care mai era nevoie pentru a face din Killers in acelasi timp o comedie mortala si un film memorabil.

One Day is Enough For You

Killers nu reuseste sa se ridice la nivelul asteptarilor pe care eu una le aveam de la o comedie romantica a lui Robert Luketic. Nu este un nou The Ugly Truth, nu este un nou 21 si nici prin gand sa nu va treaca ca ar putea aduce cu un nou Legally Blonde. Este oarecum un film de aceeasi calitate cu succesul mediu al lui Luketic, Monster-in-Law. Eu una fusesem initial dezarmata de criticile negative pe care filmul le primise si nu prea eram convinsa daca este un film care merita vazut.

Ulterior, vazand filmul mi s-au parut criticile respective deosebit de nemeritate. Filmul este incitant, plin de actiune, spumos si neasteptat de amuzant. Ceea ce insa pot spune este ca nu l-as revedea. Asa cum este cazul The Ugly Truth, spre exemplu. Este un film care te prinde si te tine cu sufletul la gura pentru o prima vizionare, dar cred ca este putin prea superficial si ofera cumva prea putina substanta pentru o comedie romantica memorabila.

Despre actori si regie ce se poate spune?

Robert Luketic este acelasi regizor genial cu care ne-am obisnuit. Si are material de comedie atunci cand alaturi ii sunt Katherine Heigl si Ashton Kutcher. Ceea ce lipseste este clar scenariul. Desi Ted Griffin ne-a delectat anterior cu succesele Ocean’s Eleven, Matchstick Men si Rumor Has It, nici el si nici incepatorul Bob DeRosa nu reusesc sa ne distreze in cazul Killers si sa adauge vreun pic de substanta peliculei asa incat aceasta sa fie cu adevarat memorabila.

Katherine Heigl si Ashton Kutcher sunt actori de comedie de prima mana si acest lucru s-a dovedit si in anterioarele lor succese si se dovedeste si in Killers. Si mai savuroasa decat performantele lor actoricesti separate se dovedeste a fi chimia dintre jocurile actoricesti ale celor 2. Heigl are sarmul tocilarei sau obsedatei de control care face non-stop gafe amuzante. Kutcher are farmecul adolescentului naiv, care nu reueste sa se fereasca de fazele penibile niciodata. Cand cei 2 se intalnesc, ceea ce rezulta este un duet extraordinar de dulce si haios, un cuplu foarte potrivit si umor la patrat rezultat din combinatia talantelor comice ale celor 2.

Ce spun criticii despre Killers?

Criticii de specialitate au fost in opinia mea nemeritat de duri cu Killers. Pe MetaCritic.com, Killers a obtinut un metascore de 21/100, iar freshmeter-ul de pe RottenTomatoes a aratat 12% fresh pentru Killers.

Claudia Puig de la USA Today spune despre Killers ca este genul de film care mai mult ca sigur va reusi sa va plictiseasca mortal, fiind mort din fasa ca nivel de entertainment si complet lipsit de viata.

Rob Nelson de la Variety este chiar mai dur decat Puig la adresa Killers. Daca acest lucru este posibil… Nelson spune ca nu a gasit in Killers decat poante grosolane si o imitatie ieftina a cuplului Pitt-Angelina din Mr. & Mrs. Smith.

Verdictul Raluk.ro

Pe scurt, Killers este o comedie ce merita vazuta. Este amuzanta, are suficienta originalitate, iar cei 2 actori in roluri principale sunt super haiosi si sexy. Nu este in niciun caz un film memorabil sau genul de film pe care trebuie musai sa il vezi, dar este exact genul de distractie de care uneori ai nevoie printre problemele de zi cu zi.

CoolRank

- atmosfera & entertainment: 6.5/10

- regie: 6/10

- actori: 9.5/10

- scenariu: 4/10

- montaj: 6/10

Nota IMDb: 6.9/10

Un film cu Steve Carell nu are cum sa fie complet nereusit. Cel putin nu pentru mine. Considerandu-l pe Steve Carell cel mai bun actor de comedie al momentului, voi incerca intotdeauna sa rezist pana la sfarsit la orice film care il are in distributie. Si sunt sigura ca ma voi distra macar partial. Desi Date Night incearca din rasputeri sa plictiseasca orice fan al comediilor lui Steve Carell sau al momentelor comice marca Tina Fey, nu reuseste in totalitate. Probabil ma voi duce cu aceeasi inima deschisa si la urmatorul film al oricaruia dintre cei 2 actori. Cat despre Date Night insa, va asigura ca nu este un must-avoid, dar nici un must-see. In loc sa va binedispuna, cred sincer ca va reusi mai degraba sa va adoarma.

One ordinary couple. One little white lie.

Personajele principale ale filmului Date Night sunt Claire (interpretata de Tina Fey) si Phil Foster (interpretat de Steve Carell), un cuplu obisnuit, destul de plictisit de viata de familie cazuta pe care o duce la limita rutinei. Zilele lor se impart intre a avea grija de copii si a merge la slujba, acest program lasandu-le rar ocazia sa petreaca timp de calitate impreuna.

Cuplul decide ca trebuie sa gaseasca un leac impotriva rutinei si, in consecinta, isi lasa copiii intr-o seara cu bona si merg in oras sa ia masa impreuna numai ei doi. Phil vrea ca aceasta noapte sa fie una deosebita, asa ca alege unul dintre cele mai populare restaurante din oras. Cum nu facusera rezervare inainte, cei 2 nu gasesc masa, asa ca decid ca o mica minciuna nu are la ce sa le strice si pretind ca sunt altcineva – un cuplu casatorit care nu ajunsese sa isi revendice masa.

Tocmai cand cei 2 incep sa se simta bine si sa se bucure de cina impreuna, 2 barbati inarmati apar in peisaj si ii ameninta pe cei 2 sa iasa afara sa discute. Evident, cei 2 barbati cautau cuplul caruia Fosterii le furasera rezervarea. Dar incurcaturile care ies din aceasta mica minciuna vor fi de proportii colosale si destul de greu de reparat.

One date can change your life.

Date Night este genul de comedie de la care eu una am avut asteptari. Asta in special datorita distributie. Dupa cum spuneam si la inceput, Steve Carell mi se pare unul dintre cei mai buni actori de comedie ai momentului. Iar Tina Fey este si ea un comedian innascut. Filmul Date Night nu mi-a schimbat cu nimic parerea despre cei 2 actori, dar a reusit din pacate sa imi dezamageasca asteptarile destul de ridicate pe care le-am avut de la film.

Primul lucru care am simtit eu una ca i-a lipsit filmului a fost elementul surpriza. Cliseele sunt deja la ordinea zilei in mai toate filmele hollywoodiene, dar parca de la un film regizat de Shawn Levy si scris de Josh Klausner aveam alte asteptari. Nici macar cei 2 actori si umorul lor natural nu reusesc sa scoata filmul de pe fagasul plictiselii.

Nu pot spune ca nu avem parte de replici amuzante sau de actiune plina si de suspans si de momente comice, dar sincer sentimentul ca filmul nu incepe niciun moment persista. Si tot persista…

Un alt punct slab este, dupa parerea mea, lipsa de chimie dintre Fey si Carell. Cei 2 au un stil comic foarte similar. Si unul foarte laid-back, neimplicat, de aici survenind si umorul sau. Dar impreuna acest stil duce la o neimplicare in actiune, o lipsa de dinamism. Lipseste elementul foc in Date Night. Si acest lucru se simte pe tot parcursul filmului.

Replicile amuzante exista, dar acestea sunt lasate intr-un con de umbra datorita scenariului foarte neoriginal. Filmul nu incepe, ne lasa in asteptare si ne distreaza prea putin pentru a nu ne si plictisi inainte.

Ceea ce reuseste insa Date Night foarte bine este sa creeze o senzatie de naturalete. Cei 2 actori sunt deosebit de convingatori. Pare foarte pe bune ca cei 2 nu se descurca in respectiva situatie, sunt pur si simplu uimiti de ceea ce se intampla si nu reusesc prea usor sa isi revina si sa se descurce.

Despre actori si regie ce se poate spune?

In ceea ce priveste regia, eu una am fost dezamagita de Shawn Levy. Pentru mine Levy inseamna in primul rand Night at the Museum si Night at the Museum: Battle of the Smithsonian, chiar daca inseamna si mai putin reusitele The Pink Panther, Cheaper by the Dozen si Just Married. Date Night este insa un film destul de slab regizat. Lipseste tempo-ul, lipseste dinamismul, lipseste chimia dintre protagonisti si lipseste elementul motivational. De ce ne-ar pasa noua spectatorilor atat de mult incat sa induram 2 ore de plictiseala in stare de expectativa, in care tot speram sa fim amuzati? Levy nu ne raspunde la intrebare si cred sincer ca nici nu i-a trecut prin gand sa caute un raspuns.

In ceea ce-l priveste pe Steve Carell, el pot spune ca s-a ridicat la standardele de foarte bun actor de comedie. Carell isi face datoria, desi se simte o usoara asemanare intre cum joaca aici si cum joaca in Dan in Real Life, Get Smart sau Little Miss Sunshine.

Tina Fey joaca si ea la fel de bine cum ne-am fi asteptat, intr-acelasi stil ca si Steve Carell. Eu una o vad pe ea ca fiind versiunea lui feminina si mi s-a parut deosebit de interesanta distribuirea lor impreuna in acest film. Cum s-ar spune amandoi isi fac superb datoria, dar din pacate separat, nu impreuna. Lipseste chimia si lipseste compatibilitatea.

O aparitie super haioasa in Date Night ce merita neaparat mentionata este cea a actorului Mark Wahlberg in rol secundar de pachet de muschi. Wahlberg cred ca si-a ratat vocatia de actor comic. Reuseste mult mai bine sa fie amuzant, decat sa fie super eroul din Max Payne sau The Departed.

Ce spun criticii despre Date Night?

Date Night a obtinut review-uri putin peste medie din partea criticilor de film, adunand un metascore de 56/100. Pe tomatometer-ul de pe RottenTomatoes.com, Date Night a obtinut un procent de 68% fresh.

Claudia Puig de la USA Today spune despre Date Night ca este o comedie inteligent alcatuita si amuzant scrisa, care reuseste sa amuze de la inceput pana la sfarsit. Puig este in special entuziasmata de distribuirea cuplului Carell – Fey in rolurile principale si de imbinarea talentelor improvizationale si istet-umoristice ale celor 2.

Roger Ebert de la Chicago Sun-Times este si el incantat de Date Night, apreciind in mod deosebit naturaletea cu care joaca cei 2 actori principali si talentul comic innascut al celor 2. Lael Loewenstein este ceva mai rezervat la adresa Date Night, dar si el este de parere ca actorii sunt super potriviti atat unul cu altul, cat si cu scenariul umoristic.

Verdictul Raluk.ro

Pe scurt, Date Night este o comedie usoara. Prea usoara, in opinia mea… Dar o comedie in care Tina Fey si Steve Carell isi fac treaba extraordinar de bine si reusesc prin stilul lor extraordinar de amuzant sa ne smulga cateva zambete.

- atmosfera & entertainment: 8/10

- regie: 8/10

- actori: 9/10

- scenariu: 6/10

- montaj: 8/10

Nota IMDb: 7.9/10

Trebuie sa recunosc ca am fost sa vad Iron Man 2 fara sa fi vazut primul Iron Man inainte. Nu l-am vazut nici dupa, dar asta nu stirbeste cu nimic meritele ultimului blockbuster cu Robert Downey Jr.  Spun asta pentru ca eu una m-am distrat la acest film.  Nu am avut mari pretentii de la film, deci probabil ca din cauza asta mi-a si placut. Si apropo de pretentiile mele scazute sa nu uitam cum se numeste filmul…  Adica, ce as putea cere de la un film care se numeste Iron Man si chiar Iron Man2? Mi-e greu sa inteleg ce critica cei care spun ca Iron Man2 este “cel mai prost film ever” – via Facebook – pentru ca nu este un film prost in comparatie cu standardul asteptarilor pe care ar trebui sa le avem de la acest gen de pelicula.

I am Iron Man. The suit and I are one.

Ca de obicei, filmul se desfasoara pe mai multe planuri, dar per ansamblu ramane povestea clasica a unui super-erou cu twist-urile si conflictele inerente. Tony Stark (interpretat de Robert Downey Jr.) este presat de senatorul Stern (interpretat de Gary Shandling), sa predea arma-costum numita Iron Man guvernului Statelor Unite in vederea inarmarii si cercetarii militare, asta in ciuda faptului ca Tony reusise de unul singur (dar cu “armura” Iron Man) sa readuca pacea intre marile puteri ale lumii.

Adevaratul conflict al filmului este introdus prin aparitia lui Ivan Vanko (interpretat excelent de Mickey Rourke) fiul unui fost asociat al lui Howard Stark (John Slattery, cunoscut din serialul Mad Men) care participase la inventarea costumului Iron Man.  Ei bine, Ivan vine tocmai din Siberia pentru a-si razbuna tatal si pentru a-l face sa sufere ‘big time’ pe Tony Stark si intr-o oarecare masura si reuseste. In ceea ce-l priveste pe Ivan Vanko, am inteles ca Mickey Rourke s-a pregatit intens pentru rol si s-a documentat intr-o inchisoare Betyrka ruseasca, a stat de vorba cu un fost detinut de acolo care i-a aratat toate tatuajele pe care si le facuse in inchisoare. Ba chiar a facut cursuri de limba rusa timp de 3 luni, de 5 ori pe saptamani. Rezultatul? Un autentic rus, tatuat, plin de manie si dornic de razbunare.

Avem in Iron Man 2 cam tot ce iti poti dori: batai, armuri cu puteri incredibile, rasturnari de situatii, pericolul iminent al mortii, intrigi politice, tradari, dar si doua fete frumoase – Pepper Potts, fosta asistenta a lui Tony, acum CEO al Stark Industries (interpretata de Gwyneth Paltrow) si Natalie Rushman/Romanoff, noua asistenta a lui Tony (interpretata de Scarlett Johansson sau ScarJo, dupa cum i se spune in presa americana).  N-am putut sa nu remarc ca si in ceea ce le priveste pe fete, producatorii s-au straduit sa satisfaca cat mai multe gusturi: avem o domnisoara blonda, foarte feminina si stilata, dar si una mai sexy care stie sa se bata  si arata foarte bine cand o face (chiar foarte bine :) ).

It’s good to be back!

Personal cred ca punctul forte al filmului nu este povestea (din motive evidente), ci mai degraba interpretarile celor doi actori Downey Jr. si Rourke, dialogul pe alocuri atipic si foarte amuzant intre protagonisti, plus elemente de ordin vizual care nu aveau cum sa nu iti incante ochiul: scenele futuristice de lupta cu Iron Man, performantele computerului cu voce umana Jarvis, Scarlett Johansson intr-un costum mulat care bate tot ce prinde.

Eu una am plecat de la film absolut fermecata si incantata de computerul personal al lui Tony, minunantul Jarvis, care ii face lui Tony machete virtuale 3D in cateva secunde, ii spune cum sta cu sanatatea si mai sta si la taclale cu stapanul pe varii subiecte. De armura nu-mi fac probleme, dar nu pot sa nu ma intreb cam cat de aproape suntem de inventarea unei astfel de tehnologii… retoric vorbind, evident.

Ce spun criticii despre Iron Man 2?

Nu spun lucruri bune, asta e clar. Pe RottenTomatoes.com Iron Man 2 a obtinut un scor de 72% fresh pe tomatometer. Pe MetaCritic.com acelasi Iron Man 2 a obtinut un metascore de 52/100.

Cei de la Hollywood Reporter il reclama pentru: “noise, confusion, multiple villains, irrelevant stunts [...]” (zgomot, confuzie, prea multe personaje negative si cascadorii irelevante”, in vreme ce Daily Mirror il proclama drept “[...] the ultimate masterclass in how not to make a movie” (cel mai tare curs despre cum sa nu faci un film).

Verdict Raluk.ro

In ciuda criticilor, va pot spune ca cele doua ore ale filmului au trecut pe nesimtite. M-am lasat purtata de film, in aceeasi masura in care m-as apuca acum sa citesc Alba ca Zapada. Adevarul este ca daca incerci sa treci dincolo de replici si vrei sa gasesti un sens mai adanc, o coerenta, mai bine las-o balta si du-te la alt film. Daca vrei sa te distrezi si n-ai ce face timp de doua ore, Iron Man 2 este o alegere potrivita.