Pentru ca mi-era pofta de o piesa de teatru in Green Hours si sa o revad jucand pe Lia Bugnar, m-am uitat sa vad ce se joaca la Teatrul Luni si asa am dat peste piesa Oase pentru Otto. Marturisesc ca titlul m-a pus usor pe ganduri… sincer, mai mult Otto-ul din titlu decat oasele. Cine este Otto si ce este cu el?

Apetisant foc experimentul lui Eugen Gyemant care a avut premiera prin ianuarie, si la care am ajuns abia duminica trecuta. Am si epitete mai “profi”, dar intai si-ntai vreau sa ma adresez strict contingentului feminin dintre cititori – fetelor, cei sase actori care alcatuiesc distributia au cel mai sexy look din toate cate mi-a fost dat vreodata sa vad pe o scena de teatru!

Experienta mea cu fenomenul de stand up comedy romanesc se rezuma pana de curand la o seara asfixianta intr-un loc numit Club 99, seara in care m-am luptat cu sentimentul  de uluire ca un numar atat de mare de oameni asculta cu voluptate cum trei baieti pe o scena au pus de un concurs de expresii licentioase. Atunci am conchis cu tristete ca pur si simplu publicul din Romania “gusta” un umor care nu are nici o legatura cu ironia fina, cu mesaje subliminale sau moralizatoare. Poate ca pur si …

Domnul Razvan Mazilu m-a cucerit (si probabil ca nu doar pe mine) acum mai multi ani cu al sau Un tango mas. De atunci nu am ratat nimic din creatiile sau performantele sale, majoritatea gazduite la Teatrul Odeon. Versatilitatea sa fabuloasa, care pendula intre dansul mut si vanitos al lui Dorian Gray, depresia urbana inceputa cu Bloch Bach si culminata cu Urban Kiss, pana la Umbrele de lumina in care m-a pierdut. De atunci nu am mai reusit sa patrund “arta” din spatele miscarilor sale, parandu-mi-se ca se repeta in …

Ca femeile si barbatii privesc lumea prin ochelari diferiti, stim cu totii probabil. Sau cel putin banuiam. Ca ne exprimam diferit si ca avem nevoi diferite, iarasi stim. Dar cu siguranta nu sunt putini aceia care nu o data s-au simtit pierduti in labirintul comunicarii intre cele doua specii. Atat de pierduti incat sa necesite ajutor de specialitate. Domnul doctor John Gray a reusit, se pare, sa sintetizeze diferentele esentiale intre cele doua sexe si chiar sa elaboreze niste sfaturi pentru a debloca “negocierile”.

“Cei ce raman, mananca pentru ca traiesc” spune domnul Dabija despre ultimul periplu teatral al dansului de la Teatrul Act: Capra cu trei iezi. Continuand pe frontul deschis cu povestea lui Ivan Turbinca in vara lui 2011, dl Dabija ne propune acum un “studiu gastronomic” cu aplicare practica pe povestea Caprei cu trei iezi.

Saptamana trecuta, intr-un studio de teatru necunoscut mie, pitit pe Magheru si dedublat cam ca La Scena, am asistat la o afacere intima, organizata special pentru o delegatie a Chinei. Studioul Unesco – mic, la fel ca delegatia, la care se adauga o mana de public, rasfirata strategic pe bancute, ca sa parem mai multi. Mai bine, deci, nici ca se putea – urasc sa mi se respire-n ceafa sau sa ma scoata din “stare” fosnetele altora. Piesa nu era in ton cu frecventele independente si underground pe care vibrasem …

Desi consumatoare (in opinia unor apropiati, prea avida) de teatru, ajunsesem in ultima vreme sa cercetez exagerat de atent piesele pe care urma sa le vad. Sa imi pun prea multe intrebari cu privire la mesajul, sonorul, scenografia, costumele si nu in ultimul rand performanta pe care ar fi trebuit sa le intruneasca orice vizionare.

Ce face actorul cand publicul ii da cu flit? Da mai cu talent, desigur! Tanarul mai ales, inca neatins de aere si plin de aplomb, va interpreta din tot sufletul – fie cu casa inchisa, fie ca-i sufla vantul prin ea. Acum o saptamana, sala in cauza era… bine aerisita, fortandu-i pe actori sa se adapteze si pe mine sa ma simt privilegiata. O piesa jucata numai pentru mine, ce onoare! Chiar a fost, una incununata de-o sesiune informala de Q&A dupa “lasarea cortinei”.

Traim vremuri foarte deconcertante. In exprimarea absurdo-comica a lui Brian Molko, frontman-ul formatiei Placebo, “tipele parc-ar fi tipi, tipii parc-ar fi tipe, tipele par camionagii, iar camionagii par pudeli!”. Citat care, desigur, n-are mare legatura cu ce s-a intamplat in Café Godot ieri seara – premiera piesei Don Juan interpretata de fete, cap-(aproape)coada. Dar cumva travestiul de pe scena mi-a amintit de confuzia exprimata de Molko vizavi de trend-ul aparentelor inselatoare. Molko insusi, care si el e cat se poate de in ton cu trend-ul, ar fi aplaudat acest “Don …